Cum prepari unt de arahide acasă. Rețeta foarte simplă
Dacă vrei să-ți prepari singur untul de arahide și să renunți la cel din supermarket, ai la dispoziție o rețetă foarte simplă.
Ingrediente:
- 250 g arahide crude/coapte
- 1 lingură miere
- 1 lingură ulei de cocos/sâmburi de struguri/floarea soarelui
- un praf sare
Cum se prepară
Spală arahidele şi dă-le la cuptor într-o tavă cât mai întinsă, pentru 5-7 minute. După ce se răcesc, pune arahidele în robotul de bucătărie, alături de o lingură de miere, puţin ulei lipsit de aromă (în niciun caz măsline!) şi un praf de sare, potrivit retetepractice.ro.
Mixează ingredientele câte 1-2 minute, cu pauze, în care cureţi pereţii robotului. Repetă mixarea de 4-5 ori, până când untul de arahide începe să prindă formă. Untul de arahide este gata atunci când are exact textura de pastă foarte cremoasa, uşor de întins pe pâine.
Untul de arahide poate fi folosit exact ca untul obişnuit, întins pe pâine alături de puţin gem sau dulceaţă sau îl poţi folosi în numeroase deserturi. Până îl consumi pe tot însă, păstrează untul de arahide de casă într-un borcan cu capac ermetic, la frigider. Îl poţi păstra pentru maxim o lună. Fii atent la mirosul specific de rânced, care îţi spune ca untul nu mai poate fi consumat.
Citește și:
Cum faci zahăr vanilat acasă
Pune batonul în recipientul în care ţii zahărul. Acesta se va aroma rapid şi vei avea zahăr cu aromă autentică de vanilie, fără să te mai complici cu pliculeţe.
De asemenea, poți cumpăra 2 pliculeţe de zahăr vanilat bourbon, care conţine păstăi de vanilie mărunţite şi combină-le cu zahărul granulat obişnuit, potrivit retetepractice.ro. Lasă recipientul cu zahăr câteva ore înainte de a-l folosi. Vei obţine cel mai aromat zahăr vanilat.
Cum faci frișcă din lapte
Dizolvă gelatina în cele 4 linguri de apă şi adu amestecul la foc mic. Amestecă în mod constant, până ce gelatina se hidratează şi se topeşte complet, scrie retetepractice.ro. Separat, combina laptele rece cu puţină esenţa de vanilie şi cu zahărul pudră. Adăugă gelatină, amesteca bine şi da laptele la frigider pentru 80-90 de minute. La fiecare 15-20 de minute, scoate compoziţia şi amesteca din nou cu un ţel. Când laptele a stat suficient la frigider, bate-l cu mixerul pentru 6-7 minute, sau până când transformi laptele în frişcă.
Vezi și:
Tigaie picantă de pui cu legume. Rețeta senzațională
Ingrediente
1 piept pui (cca 300 g)
2-3 linguri ulei
2 cepe roşii
2 ardei capia
1 ardei iute
câteva fire ceapă verde
1 căţel usturoi
1 cm rădăcina ghimbir
2 linguri sos soia
2 linguri sos sweet-chilli
1 linguriţă susan
Cum se prepară
Tăiem pieptul de pui cuburi şi îl prăjim uşor, la foc iute, în uleiul încins (este recomandat uleiul de susan). Când puiul este rumenit, adăugăm ardeiul iute și usturoiul tocate mărunt, dar şi ghimbirul ras şi le lăsăm cât să îşi elibereze aromele, scrie caietulcuretete.ro. Avem grijă să nu se ardă, pentru că usturoiul ars devine amar.
Adăugăm ardeiul gras şi ceapa roşie tăiate în bucăţi ceva mai măricele şi adăugăm sosul de soia. Lăsăm puţin cât să se gătească uşor legumele, dar să rămână totuşi crocante. Adăugăm sosul sweet chilli şi lăsăm câteva secunde cât să se întrepătrundă aromele. Dăm deoparte şi adăugăm ceapa verde tăiată ceva mai mare şi susanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News