Data publicării:
Cum păstrăm și consumăm corect brânza. Bilic: Puneți-o în frigider, în tăvița pentru legume
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat cum alegem, păstrăm și consumăm brânza corect.
"Viața are alt gust cu o bucățică de brânză! Cum o alegem și cum o consumăm ca să ne bucurăm la maxim de calitățile ei?
Iată câteva recomandări practice:
Nu cumpărați parmezan, mozarella sau cașcaval gata rase, brânza se oxidează în contact cu aerul. Dacă vreți să presărați brânză peste un preparat, dați-le pe răzătoare chiar în momentul gătitului!
Brânza nu se păstrează în pungă sau în folie de plastic, umiditatea crescută determină apariția unui mucegai alb la suprafață care strică gustul și aspectul brânzei. Folosiți hârtie cerată sau folie de aluminiu astfel încât brânza să poată “respira”.
Păstrați brânza în frigider în tăvița pentru legume. Este o zonă în care există un pic de umiditate și evitați ca brânza să se usuce.
Dacă brânza a mucegăit, nu înseamnă că este stricată! Brânza este un aliment viu, iar coloniile de lactobacili sunt într-un permanent proces de fermentație, fapt care duce la apariția mucegaiului “nobil” și la maturarea gustului.
Brânza se consumă la temperatura camerei, nu direct din frigider și nici ținută la o temperatură mai mare de 20 °C. Intervalul 14-18 °C este ideal, consistența va fi moale iar aroma și gustul la intensitate maximă.
“Coaja” sau crusta de la brânzeturi și cașcaval este comestibilă, cu excepția situației în care este făcută din ceară sau din plastic. Ba mai mult, în cazul brânzeturilor cu mucegai crusta are un gust intens.
Brânza poate fi consumată și de cei care au intoleranță la lactoză! Lactoza este prezentă mai ales în laptele proaspăt, iar concentrația ei scade pe măsură ce laptele este fermentat. Avem mai puțină lactoză în iaurt și brânză proaspătă și doar urme de lactoză în brânzeturile fermentate și în cașcaval", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Vezi și: De ce ni se spune că nu sunt bune carnea, ouăle și lactatele. Nutriționistul Wasim Nazer: Acesta este scopul! Trebuie să consumăm de toate
Alimentul care conține cea mai mare cantitate de vitamina C. Bilic spune că face parte din meniul spitalelor din Franța
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News