Cum liniștești un bebeluș care plânge - metoda ştiinţifică
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 22 sep 2022, 23:27
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
După ce au filmat mai mulți părinți care își țineau micuții în brațe, plimbându-i, legănându-i sau încercând să le atragă atenția, cercetătorii au găsit o modalitate eficientă pentru calmarea bebelușilor care plâng.

Oamenii de știință recomandă să iei bebelușul în brațe, să te plimbi cu el cinci minute, fără opriri sau schimbări de direcție bruște, apoi să te așezi și să-l ții în brațe între cinci și opt minute, iar abia atunci să-l așezi ușor în pătuț, relatează The Guardian.

Descoperirea a reieșit dintr-o cercetare a mamiferelor altriciale - cele care sunt neajutorate la naștere - cum sunt pisicile, câinii, șoarecii, veverițele, dar și oamenii. Studiile au arătat că atunci când sunt îngrijiți de mamele lor, puii sunt mai docili, efect denumit "răspunsul la transport". Întrucât animalele își mută deseori puii pentru a scăpa de un pericol iminent, e posibil ca acest răspuns să fi evoluat odată cu creșterea ratelor de supraviețuire ale descendenților animalelor. Astfel, instinctul "le spune" puilor că trebuie să se liniștească în timp ce mama îi cară, ca să aibă mai multe șanse să scape cu viață dintr-un pericol.

G Ad:

Pornind de la această observație, cercetătorii au analizat înregistrări video și dispozitive de monitorizare a inimii bebelușilor, urmărind patru moduri de reacție la plânsul compulsiv al micuților:

- copilul e ținut în brațe de părintele care stă așezat;

- copilul este așezat pe pătuț;

- părintele merge cu bebelușul în brațe;

- copilul e legănat în cărucior.

Ce au observat cercetătorii

Plânsul a început să scadă doar când micuții se aflau în mișcare, erau legănați sau plimbați. Când părinții stăteau așezați ținându-i în brațe sau când îi puneau în cărucior, nu se înregistra nicio schimbare. După ce au fost plimbați cam cinci minute, toți bebelușii au încetat să plângă, iar aproape jumătate au adormit. Chiar și pentru părinții care au reușit să-și liniștească micuții, pericolul nu a trecut: aproape un sfert din aceștia s-au trezit imediat cum au fost puși în pătuț.

Pentru a afla ce îi trezea, autorii studiului au analizat datele obținute prin monitorizarea activității cardiace a bebelușilor. Ritmul lor cardiac creștea uneori și îi trezea când contactul fizic cu părintele se întrerupea. Întinderea bebelușilor cu mai multă grijă în pătuț nu a adus nicio schimbare în ritmul cardiac. Ceea ce a ajutat, în schimb, a fost ținerea în brațe a copilului adormit timp de cinci-opt minute și plimbarea cu el ținut la piept, până când a intrat în faza mai profundă a somnului.

Nu există strategie perfectă când un bebeluș plânge Deși metoda lor dă rezultate mai bune decât alte abordări, cercetătorii nu susțin că aceasta ar fi soluția perfectă pentru a opri plânsul copiilor. Studiul publicat în jurnalul științific Current Biology a inclus observarea a 21 de micuți din Japonia și Italia, iar rezultatele trebuie verificate în studii ulterioare. "Copiii pot să plângă noaptea din felurite motive. Dacă îi doare stomacul, nu cred că asta o să-l ajute prea mut. Din păcate, cred că mulți părinți vor avea în continuare nopți albe. Face parte din a fi părinte", a spus Gianluca Esposito, profesor de psihologie comportamentală la Universitatea din Trento.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro