Cum împart PDL-iştii din Hunedoara funcţiile: „Mai sunt doi directori din cei vechi (...) În rest i-am ras pe toţi“
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
cristian vladu
cristian vladu

Membrii organizaţiei PDL Hunedoara îşi făceau calculele politice, în noaptea de după alegerile locale pentru Colegiul 3 Haţeg, în funcţie de banii daţi pentru partid şi de eficienţa în înlăturarea adversarilor politici din întreprinderile controlate.

Într-o discuţie audio dată publicităţii de Realitatea TV se aude cum Cristian Vladu, fost prefect al judeţului între anii 2005-2006, actualmente director general al Termoelectrica Mintia, se laudă că „a ras“ până acm toţi directorii vechi, în afară de doi. „Cineva de la partidul ăsta trebuie să-şi asume responsabilitatea să radă tot de la Hidroelectrica de la vârf şi de la Hidrocom. Mai sunt doi directori din cei vechi: madam Ciobanu, care e directoare economică, şi Niculescu - comercial. În rest i-am ras pe toţi", spune la un moment dat Cristian Vladu, la care cineva îl aprobă: "I-am ras, i-am frezat!". Cu toate acestea, PDL-iştii din Hunedoara se pare că vor să acapareze până la ultima funcţie, apelând chiar la sprijinul lui Traian Băsescu pentru a-şi atinge scopul. "Domnu Vladu, eu am o listă de 70 de posturi, am dat-o la liderul de sindicat, care e de-al nostru şi care o trimite lui Băsescu. 70 de posturi e PSD şi PNL astăzi. Am lista la mine în calculator", comentează unul dintre participanţii la discuţie.

Un alt puct pe care Cristian Vladu l-a adus în discuţie duminică noaptea la Hunedoara se referă la banii pe care i-a gestionat numai el, relatând o convorbire pe care a avut-o cu Viorel Arion, liderul interimar al PDL Hunedoara: "Am terminat discuţiile şi, când am văzut în ce hal stăm, eu am început o discuţie şi am spus: 'A fost la mine, n-am spus-o decât în cercuri extrem de restrânse, un om, doi... 'Bă, ce facem?' Dar tu ne sprijini? Păi cred că sunt sponsorul numărul unu, am dat un miliard jumate în campania asta, ai auzit bine? Pe româneste. Ai auzit bine, da? Nu dau de la mama, s-au creat nişte obligaţii, cred că toată lumea înţelege, da? Din salariu eu nu pot, îmi este imposibil. Nu am de unde să dau atâţia bani. Dar i-am spus omului aşa: Viorele, dacă veţi veni cu un candidat care să aibă şi şanse reale, îţi dau cuvântul meu de onoare că fac tot ce este omeneşte posibil să-ţi sprijin candidatura. Dar dacă veniţi cu unul gen... - şi vă jur că aşa am spus - Constantinescu cu 3%, al dracu' să fiu dacă-ţi dau mai mulţi bani de afişe, nu de bannere...", spune Vladu.

Discuţia a fost confirmată de Cristian Vladu pentru Cotidianul.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel