Data publicării:
Cum gestionăm un atac de panică. Psihoterapeutul Cosmin Bara: ”Este rezultatul exersării mintale riguroase a îngrijorării și anxietății sau supraexpunerii la aceleași condiții stresante de mediu”
Psihoterapeutul Cosmin Bara a vorbit, în emisiunea De Ce Citim, despre strategii de a gestiona un atac de panică.
Prezent într-o ediție specială a emisiunii De Ce Citim, psihoterapeutul Cosmin Bara a vorbit despre strategii de a gestiona un atac de panică.
Cum gestionăm un atac de panică?
”Înainte de a vă spune cum să îl gestionăm, vreau să spun ce înțeleg printr-un atac de panică.
Atacul de panică se produce atunci când cineva și-a exersat din plin organismul să fie vigilent și pregătit în așteptarea următoarei experiențe stresante. Este rezultatul exersării mintale riguroase a îngrijorării și anxietății sau supraexpunerii la aceleași condiții stresante de mediu.
1. Recunoaște și acceptă: rămâi pe loc, îți dai voie să simți orice ai simți, lași timpul să treacă (recunosc că îmi este teamă, las să îmi fie teamă, mă resemnez, îmi dau seama că rezist și revin la direcția corectă)
2. Așteaptă și observă (sunt atent când reacționez pripit și revin în așteptare, recunosc impulsul de a fugi, dar rămân pe loc, îmi observ reacțiile)
3. Măsuri (dialogul cu mine: ce se întâmplă acum, cum reacționez- respirația din stomac, îmi îndrept atenția către prezent, relaxez corpul, mă fac comod, îmi aduc aminte că atacul de panică se va termina)
4. Repetă (așteaptă și acceptă și alte atacuri de panică, folosește atacul de panică ca antrenament)
5. Încheie (atacul de panică se va termina, fă-te comod, observă ce se întâmplă în jurul tău)” a sfătuit Cosmin Bara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News