Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Cum faci MARȚIPAN. Cea mai simplă REȚETĂ

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să faci marțipan, această rețetă îți va fi de mare folos. Iată cum se prepară.

Ingrediente pentru marțipan

 1 kg migdale măcinate fin
 1 kg zahăr
 500 g de cartofi fierți decojiți
 4 foi de napolitană
 coajă de lămâie
sirop
 200 g zahăr
 200 ml apă

Cum se prepară marțipanul

Cartofii se fierb până se pot pătrunde ușor cu furculița. Se pasează ca pentru piure. Se rade coaja de la o lămâie. Într-un castron se amestecă cartofii pisați, coaja de lămâie, zahărul și migdalele măcinate fin. Se frământă cu mâinile până la obținerea unui aluat compact și lipicios, potrivit retete.unica.ro.

Se tapetează o tavă de aragaz cu o foaie de copt. Se pun foile de napolitane pe foaia de copt. Cu ajutorul mâinilor umezite în apă se formează bile potrivite și se pun la distanță pe foile de napolitană. Marțipanul se coace în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius.

Prăjiturelele de marțipan se scot din cuptor după 15 minute sau după ce s-au rumenit frumos. Se lasă la răcit în tavă. Nu se ating când sunt calde pentru că își vor pierde forma. Foile de napolitană se taie cu ajutorul foarfecii de bucătărie.

Siropul se prepară într-o crăticioară, amestecând zahărul și apa la foc domol. Când siropul formează bule mari și începe să se îngroașe se dă deoparte la răcit. Marțipanul se scunfundă în sirop și apoi se lasă la scurs pe un grătar. Prăjiturelele se lasă la uscat peste noapte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel