Data publicării:
Cum faci cea mai bună ţuică fiartă. Condimentele secrete care-i dau o aromă excepțională
De 1 Decembrie, țuica fiartă, la fel ca fasolea cu ciolan, este nelipsită. Iată cum se prepară.
Ingrediente
500 ml ţuică
5 linguriţe miere
10 boabe piper
10 cuişoare
1 vârf cuţit scorţişoară
Cum se prepară
Se pune ţuica într-un ibric la fiert cu piperul, scorţişoara şi cuişoarele. Când s-a încălzit de ies aburi, se adaugă mierea şi se amestecă puţin, până se contopeşte totul într-un vis de iarnă, potrivit rețetei publicate de Radu Anton Roman în cartea “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, scrie adevarul.ro. La primul semn - atenţie! doar semn de clocot - se ia de pe foc şi se acoperă. Se oferă în ceşcuţe mici de lut, cât mai strânse la gură, să se răcească încet şi să se concentreze parfumul.
Vezi și: Fasole cu ciolan la ceaun. Rețeta tradițională pentru 1 Decembrie
BONUS: Cum faci țuică din flori de salcâm
De ce ai nevoie:
- un butoi cu volumul de 60 l, umplut pe jumătate cu flori de salcâm și 30 litri de apă
- 6 kg zahăr (1 kg zahăr la 10 litri de apă)
- 20 gr drojdie proaspătă, pusă într-un tifon
Cum să prepari ţuica din flori de salcâm
Butoiul în care ai pus toate ingredientele despre care am vorbit se va pune la soare deoarece totul trebuie să fermenteze. Amestecă zilnic pentru a te asigura că zahărul s-a dizolvat în totalitate, scrie cumsa.ro. Sub nicio formă nu trebuie să uiţi să adaugi drojdia deoarece aceasta face parte din procesul de fermentare.
Cum verifici dacă a fermentat amestecul
După aproximativ o săptămână, poţi verifica să vezi dacă amestecul este gata pentru al doilea pas. Modul de verificare este destul de simplu, pune acest amestec într-un ibric, iar apoi pune-l pe foc cu o pâlnie metalică deasupra. Atunci când încep să iasă aburi, aprinde un chibrit deasupra aburului. Dacă ia foc, atunci amestecul este gata pentru al doilea pas. În cazul în care aburii nu s-au aprins, înseamnă că încă nu poţi transforma totul în ţuica, deoarece va mai fi nevoie de fermentare.
Distilare și depozitare
Distilarea se face exact ca la ţuica tradiţională de prune. Nu vei obține aceeaşi cantitate ca în cazul ţuicii de prune. Vei obține o cantitate mai mică, însă mult mai aromată şi mult mai bună. Nu fierbe prea mult amestecul în procesul de distilare deoarece aici nu este vorba de cantitate. Țuica trebuie neapărat pusă în sticle de sticlă. Poţi pune ţuica şi în butoaie de lemn (dud, salcâm, stejar), însă trebuie să ştii că o să scadă cantitatea cu aproximativ 5%. Acest lucru se întâmplă deoarece lemnul va absorbi apa, dar țuica va avea o aromă şi mai bună şi o culoare aurie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News