Data publicării:
Cum au aflat unii pacienţi că au diabet, fără analize, acasă. Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgoviște: Un lucru foarte interesant
Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgoviște a spus, la emisiunea "Academia de Sănătate", cum unii pacienţi îşi dau seama dacă au diabet, fără a face investigaţii medicale amănunţite.
"La 1830, A. Bouchardat, un mare clinician francez, a reuşit să identifice glucoza din sânge, colorimetric şi le dădea chiar unor pacienţi o soluţie pe care o turna în urina care-şi schimba culoarea, şi ştia dacă are zahăr în sânge sau nu.
Îmi aduc aminte de cineva din Târgovişte care mi-a spus un lucru foarte interesant. Zice: eu ştiu dacă am diabet sau nu. Bag degetul în urina mea, pun pe limbă, şi văd dacă e dulce. Într-adevăr, este o metodă prin care unii şi-au descoperit diabetul care nu era cunoscut anterior. În prezent, însă, tehnologia a progresat atât de mult încât au apărut testele. Nu mai vorbesc de pompele de insulină care încearcă să regleze administrarea automată a insulinoterapiei, fără nicio altă intervenţie din afară, decât controalele de bună funcţionare a dispozitivului respectiv.
Progrese tehnologice sunt, dar nici ele nu sunt foarte larg disponibile, pentru că şi costurile lor sunt destul de mari. În unele ţări, în Statele Unite de exemplu, sunt milioane de oameni purtători de pompe de insulină, ei având probabil ca ţară cel mai mare număr de pacienţi diabetici din lume", a povestit, la emisiunea "Academia de Sănătate", prof. dr. Constantin Ionescu-Târgoviște, de la Institutul „Nicolae Paulescu” din București.
Diabetul zaharat este o boală cunoscută încă din Antichitate, datorită caracterului dulce al urinei pacienţilor. Epoca modernă a diabetului a debutat în 1815 prin descoperirea făcută de chimistul francez Eugène Chevreul, care a constatat că substanţa dulce din urina pacienţilor diabetici este identică cu zahărul din struguri.
VIDEO:
Diabetul este o boală foarte răspândită, sigur este o diferență între Tipul 1 și Tipul 2 de diabet, dar dacă le adunăm un segment important din populația României suferă de această boală și de aceea și de aceea este important să știm ce s-a întâmplat cu acești numeroși bolnavi în cursul pandemiei COVID-19, ținând cont de faptul că depistarea precoce, diagnosticul, tratamentul, accesul la tratament cu siguranță au avut și ele de suferit din cauza restricțiilor pe care le cunoaștem cu toții”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News