Serghei Mizil uimește telespectatorii cu replicile savuroase, poveștile sale, dar și modul în care face destăinuiri despre viața lui.
Serghei Mizil este foarte activ și în mediul online, acolo unde publică des imagini cu cele mai importante persoane din viața sa. Printre postările sale se numără și câteva poze din tinerețe, de pe vremea când avea părul lung.
Iată câteva dintre imaginile publicat de acesta pe contul de Instagram:
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Anii au trecut, iar Serghei Mizil s-a decis să își schimbe complet stilul de viață. Pe lângă faptul că a reușit să se facă cunoscut în lumea mondenă, acesta a devenit un celebru om de afaceri.
View this post on Instagram
Serghei Mizil a recunoscut cã devine sensibil atunci când este vorba de căței. El a povestit, la un moment dat, în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars, despre cum a început să îndrăgească maidanezii.
„Câinii metis sunt din punctul meu de vedere defavorizați și pe aceștia îi iau pentru că sunt de zece ori mai deștepți și atașați decât cei de rasă. Prima mea cățea a fost tot maidaneză și a stat cu mine 16-17 ani, cu mine în dormitor", spunea acesta.
Serghei Mizil a mai povestit și despre cum a ajuns să dețină doar câini maidanezi. „Eu nu suportam câinii maidanezi. Într-o seară, am plecat de la un restaurant și un câine a sărit la roata mașinii și l-am lovit. (...) Pe atunci, aveam o fabrică și cumnatul meu a adus un câine mic, alb. M-a întrebat dacă poate să îl țină acolo și am acceptat. Când a venit iarna, nu am mai dat drumul la căldură, a zis să îl aducă acasă și mi l-a adus mie. Din clipa aia, nu am mai scăpat de câini, nu a mai plecat de lângă mine. De atunci, numai câini maidanezi iau”, a povestit Serghei Mizil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”