Data publicării:

Cum arată iahturile imense ale oligarhilor ruși care au fost confiscate. "Se face un pic de dreptate" (FOTO)

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Iahturile oligarhilor ruși fac senzație pe Internet. Comunitatea online urmărește confiscarea lor în timp real, participând chiar direct la identificarea lor.

De la invazia Rusiei în Ucraina, autoritățile internaționale au impus sancțiuni dure atât la nivelul oficialilor ruși, cât și al entităților private considerate drept apropiați ai puterii de la Kremlin. Mai jos am făcut o listă cu cele mai mari iahturi ale lumii deținute de miliardarii ruși. Unele au fost deja confiscate de autorități.

Iahtul lui Igor Sechin, confiscat în Franța

Ministerul Finanțelor din Franța a anunțat că țara a confiscat iahtul care i-ar aparține șefului Rosneft, Igor Sechin, în portul mediteraneean La Ciotat, transmitea The Guardian în 3 martie 2022.

Gigantul „Dilbar” a rămas fără echipaj și este blocat în Hamburg

Potrivit aceleași surse, iahtul de 156 de metri al oligarhului rus Alișer Usmanov, în valoare de 600 milioane dolari americani, a fost prins de sancțiuni într-un șantier naval din Hamburg, Germania. Imensa navă se afla acolo din octombrie 2021 pentru reparații.

Forbes transmitea în 8 martie 2022 că întregul echipaj al iahtului Dilbar a fost concediat. „Implicațiile sancțiunilor au rezultat în mai multe companii care susțin echipajele navigatoare și care nu-și pot continua afacerile în mod normal”, se arată într-un email intern care justifică concedierile.

Al cui este oare iahtul „misterios” din Italia?

În timp ce autoritățile caută averile oligarhilor aflați sub sancțiuni, unul dintre cele mai noi, scumpe și uriașe iahturi ale lumii stă ascuns pe coasta toscană, în micuțul oraș Marina di Carrara, Italia. Forțele de ordine din peninsulă îl au sub supraveghere fiindcă este estimat la aproximativ 700 miliarde dolari și are două portelicoptere, transmite New York Times.

În lumea „superiahturilor”, unde sunt prezente doar 14 exemplare (n.r., trebuie să aibă peste 140 metri lungime), nava Scheherazade este singura care nu are un proprietar identificabil public. Dacă este să ne luăm după speculații, ar putea aparține unui miliardar din Orientul Mijlociu sau unui oligarh rus – poate chiar lui Vladimir Putin.

Melnicenko a rămas fără SY A

Tot italienii tocmai au confiscat astăzi, 12 martie, iahtul imens al lui Andrei Melnicenko, transmit autoritățile din peninsulă. Denumit SY A, iahtul a fost dat în folosință în 2017 și valorează nu mai puțin de 578 milioane dolari. Acesta se află în Trieste, Italia. Sancțiunile pentru Melnicenko, șeful EuroChem Group și SUEK, au fost emise în 9 martie, transmite CNBC.

Galactica Super Nova este iahtul președintelui Lukoil, Vagit Alekperov, iar la începutul lunii martie părăsea Barcelona, Spania și migra către Muntenegru. Alekperov a fost unul dintre oligarhii cu care Vladimir Putin s-a consultat înainte de a hotărî invazia Ucrainei, potrivit Opendemocracy.

Cum este comentat fenomentul la nivel internațional

 

„Se face un pic de dreptate” când aceste iahturi sunt confiscate sau aproape să fie confiscate, spune fostul ofițer CIA, Alex Finley, potrivit The Washington Post. Ea face parte dintr-un grup online tot mai mare de oameni care urmăresc și dau în vileag unde sunt activele oligarhilor vizați de sancțiuni. În timp ce banii pot „dispărea” sau pot fi mutați în conturi offshore, iahturile cât trei terenuri de fotbal sunt puțin mai dificil de ascuns.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel