Data actualizării:
Data publicării:

Cum a mințit China lumea. Dosar BOMBĂ

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un dosar spion bombă a dezvăluit cum China a mințit lumea cu privire la noul coronavirus acoperind izbucnirea pandemiei care până astăzi a omorât 239.623 de oameni în întreaga lume. 

Alegeri prezidentiale 2024

Documentul, obținut de The Saturday Telegraph, conform The Sun, are 15 pagini și ar conține informații obținute de la agențiile secrete din SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă. Acesta arată că Republica Chineză, prin păstrarea secretului din jurul virusului, a generat un ”atac la transparența internațională”. 

Conform dosarului citat, China a negat inițial că virusul ar avea răspândire de la om la om. Arată chiar că le-a luat autorităților chineze săptămâni să admită că virusul are această transmisibilitate.

China a admis abia în 20 ianuarie ce știa de la începutul lunii decembrie

”În ciuda evidențelor că virusul se transmite de om la om, pe care China le avea de la începutul lunii decembrie, Republica Populară Chineză a negat acest lucru până în 20 ianuarie”, se precizează în dosar. 

În respectivul document, sunt și critici la adresa OMS, pe care le-am putut regăsi și-n discursul lui Donald Trump. Conform dosarului obținut de la serviciile de informații, ”Organizația Mondială a Sănătății a făcut același lucru - n.r. ca și China. În schimb, oficialii din Taiwan au ridicat îngrijorări încă din 31 decembrie, așa cum au făcut și experții din Hong Kong din 4 ianuarie”. 

REVOLTA lui Trump

Pe 14 ianuarie, OMS a transmis că investigațiile preliminare arată că autoritățile chineze nu au găsit evidențe clare cu privire la transmiterea de la om la om a noului coronavirus 2019-nCoV, identificat în Wuhan, China. Donald Trump a spus marți că OMS ar trebui să-i fie rușine de ea însăși și a acuzat Organizația că ar fi agenția de presă a Chinei. Totodată, președintele american a mai afirmat că le-a spus oficialilor americani să găsească o cale să pedepseasă China pentru manipularea pandemiei, inclusiv prin eliminarea imunității sale suverane. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, China ar putea fi dată în judecată de guvernul american și de victimele COVID-19 pentru daune. 

Cenzura presei din 31 decembrie, termeni ȘTERȘI din motoarele de căutare

Dosarul spion vorbește, de asemenea, de tăcerea sau dispariția unor doctori care au încercat să avertizeze cu privire la noul coronavirus, distrugerea probelor de laborator și refuzul de a oferi mostre experților care lucrează pentru un vaccin. 

Documentul mai arată că în China a apărut cenzura știrilor despre noul virus din 31 decembrie. Mai mult, conform documentului secret, țara a șters din motoarele de căutare termeni precum ”variația SARS”, ”piața de fructe de mare din Wuhan” și ”pneumonia necunoscută din Wuhan”. 

De asemnea, un alt detaliu șocant este că-n timp ce China închidea circulația în interior încă din ianuarie, Beijingul făcea presiuni, în februarie, pe SUA, Itala, India, Australia, vecinii din Asia de Sud-Est și alte țări să nu impună restricții de călătorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel