Data publicării:

Cum a lovit Băsescu USL prin atacarea la CCR a Legii Referendumului

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Băsescu Ponta Antonescu
Băsescu Ponta Antonescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunțat că referendumul pentru modificarea Constituţiei nu va mai putea avea loc în 2014, odată cu primul tur al prezidenţialelor, în urma mișcării făcute de șeful statului.

Solicitat, sâmbătă, la Alba Iulia, să comenteze gestul președintelui, în condiţiile în care controlul constituţional a fost făcut o dată pe această lege, Zgonea a declarat, citat de Mediafax: "Traian Băsescu are o singură ţintă - e măsurată, strategia o avem în analiza noastră, cel puţin la PSD, dar şi în USL am discutat - Traian Băsescu va încerca să întârzie cât de mult poate luarea deciziei şi promulgarea acestui text de lege, astfel încât să nu se mai suprapună cu primul tur al alegerilor prezidenţiale măsura referendară".

"În acest moment, după toate calculele pe care le-am făcut şi cu domnul Ponta şi cu domnul Antonescu, noi speram ca Traian Băsescu, respectând pactul de coabitare şi seriozitatea cu care priveşte guvernarea, să nu facă acest lucru, adică să nu trimită gratuit acest text la Curte, dar a abuzat de un drept pe care îl are", a mai spus președintele Camerei Inferioare a Legislativului.

Referendumul pentru modificarea Constituției, la mâna CCR

Întrebat dacă USL ia în calcul să organizeze referendumul pentru Constituţie odată cu turul doi al prezidenţialelor, Zgonea a arătat că acest lucru depine de momentul în care Curtea transmite decizia Parlamentului.

"Putem să ne trezim că proiectul de lege ajunge la sfârşitul lunii noiembrie în Parlament pentru a fi analizat", a transmis social-democratul, invocând precedente în care CCR a amânat destul de mult pronunţarea unor decizii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel