Cum ar fi încălcat legea ministrul Economiei: HG-ul cu relaxarea restricțiilor, semnată ilegal de subalternul lui Năsui
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Cum a încălcat legea ministrul Economiei. Hotărârea de Guvern cu relaxarea restricțiilor, semnată ilegal de subalternul lui Năsui
Cum a încălcat legea ministrul Economiei. Hotărârea de Guvern cu relaxarea restricțiilor, semnată ilegal de subalternul lui Năsui
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ar fi încălcat legea vinerea trecută, pe 14 mai, când, printr-un ordin dat fără avizele direcțiilor de specialitate din minister, l-a delegat pe secretarul general al instituției să semneze în locul său acte normative adoptate de Guvern. 

Este vorba despre Hotărârea de Guvern privind relaxarea măsurilor anti-COVID-19, contrasemnată din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de secretarul general Ion Dinescu. Pentru ca Dinescu să poată semna în numele său, Claudiu Năsui a transmis Secretariatului General al Guvernului un ordin de ministru.

Doar că, supriză! Ordinul a fost avizat de cele mai importante direcții de specialitate din minister abia luni, pe 17 mai. După ce hotărârea guvernului fusese nu doar adoptată, ci și publicată în Monitorul Oficial, scrie Sursa Zilei, care a obținut documentul (Vezi aici)

Nulitatea ordinului de ministru

Lipsa avizelor și acordarea acestora post-factum lovește de nulitate ordinul de ministru. Ceea ce, conform algoritmului logic, ar atrage nulitatea hotărârii de guvern. Cu atât mai mult cu cât, odată ce o HG este adoptată și semnată de către premier, miniștrii care trebuie să o pună în executare sunt obligați de legile în vigoare (Legea privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, Codul Administrativ, HG 561/2009) să o contrasemneze în maximum 24 de ore. Respectând, evident, legea.

Ordin de ministru, fără avize

Astfel, la ședința din 14 mai a Executivului, Ministerul Economiei nu a fost reprezentat de ministrul Claudiu Năsui, ci de secretarul general Ion Dinescu. Care a și semnat actul normativ “pentru ministru”, după cum se poate observa, de altfel, și în Monitorul Oficial 506 / 14.05.2021, Partea I, în care acesta a fost publicat.

Dinescu nu avea dreptul legal să facă acest lucru fără un ordin de ministru care să conțină avizele direcțiilor din minister: Juridică, Legislație, Resurse Umane.

Ordinul de ministru privind delegarea lui Ion Dinescu a fost întocmit și semnat de ministrul Claudiu Năsui pe 14 mai. Fără avizele celor mai importante direcții de specialitate ale instituției, ai căror directori au semnat pentru avizare abia pe 17 mai și au și ținut să înscrie această dată în dreptul semnăturii lor, lăsând astfel în sarcina ministrului să-și asume problemele de legalitate.

Este vorba despre directorul Direcției Generale Juridică, directorul Direcției Avizare Legislație, șeful Serviciului Avizare Acte Normative și consilierul juridic al ministerului. Singurii care și-ar fi pus semnăturile pe document, pe 14 mai, sunt șefii de servicii din cadrul Direcției Resurse Umane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel