Data actualizării:
Data publicării:

Cum a ajuns Chirieac martor la discuția lui Tudose cu chestorul Ioniță

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Tudose FOTO AGERPRES
Mihai Tudose FOTO AGERPRES

Bogdan Chirieac a povestit cum a ajuns să fie martorul discuției dintre Mihai Tudose și chestorul Ioniță Alexandru Catalin, de la DGA, privind refuzul numirii la conducerea Poliției Române.

Analistul politic a declarat că discuta la telefon cu Mihai Tudose, când acesta din urmă a fost sunat de Ioniță și a ascultat convorbirea telefonică, pe speaker, dintre premier și chestor.

"Atunci când premierul a făcut anunțul că nu îl schimbă pe șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, l-am caracterizat foarte dur (n.r. - pe Mihai Tudose). Domnul premier mi-a telefonat și mi-a zis: 'nu vă reproșez nimic, presa este liberă, dar vreau să vă spun că generalul pe care mi l-a propus doamna Carmen Dan nu dorește funcția. Ce să fac acum? Îl caut de două ore să-l întreb și nu dau de el. Nu reușesc să-l întreb și personal'. În timp ce aveam această discuție, la un moment dat, îi sună telefonul, eu fiind tot la telefon.

A zis: 'Stați o clipă. Vreau să mai vorbesc cu dumneavoastră'. Îl sunase domnul Ioniță. Ce a relatat domnul premier este adevărat cuvânt cu cuvânt. Era pe speaker. Mihai Tudose l-a întrebat dacă acceptă funcția, iar Ioniță i-a zis: 'Domnule Prim-ministru, raportez: am depus un raport la doamna ministru Carmen Dan, prin care am argumentat refuzul față de acceptarea funcției. În acest moment mă aflu în anticamera dânsei'. Mihai Tudose a mai zis: 'Ca să știu exact: vreți sau nu?'. Răspunsul a fost 'Nu!'. S-a închis telefonul și domnul premier m-a întrebat dacă am auzit. I-am spus că nu îmi vine să cred. Nu a fost o făcătură, nici pomeneală", a zis Bogdan Chirieac.

[citeste si]

"Ca urmare, i-am cerut acordul premierului să dau știrea, ceea ce DC News a și făcut. Atenție, însă! Mi-a zis să nu dăm sursa. Atunci am dat 'surse autorizate'. (...) Spre seară, premierul a dorit să personalizeze acest lucru, mi-a cerut acordul pentru a povesti și am aflat cu toții ce s-a întâmplat", a mai spus analistul politic la Antena 3, în emisiunea Alessandrei Stoicescu.

VEZI ȘI: Chestorul Ioniță: "d-le Prim-ministru, raportez: NU accept funcția"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel