Cultură ilegală de cannabis, păzită de urşi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
urs
urs

O cultură ilegală de cannabis din vestul Canadei, păzită de peste 10 urşi negri maturi, a fost descoperită, miercuri, de poliţia canadiană, informează BBC în ediţia electronică.

Alarmaţi iniţial la vederea urşilor, poliţiştii care participau la operaţiune au realizat destul de repede că animalele nu aveau un comportament agresiv, fiind obişnuite cu prezenţa oamenilor. Potrivit anchetatorilor, proprietara fermei ilegale de cannabis din British Columbia hrănea urşii cu mâncare pentru câini, pentru a patrula pe proprietate şi pentru a speria eventualii curioşi.

Autorităţile au declarat că animalele ar putea fi eutanasiate, din cauza faptului că s-au obişnuit cu prezenţa oamenilor.

„Urşii erau foarte liniştiţi. Stăteau şi se uitau la noi. La un moment dat, unul dintre urşi s-a urcat pe capota unei maşini de poliţie, a stat o perioadă acolo, apoi a coborât înapoi“, a povestit Fred Mansveld, sergent în Royal Canadian Mounted Police.

În raidul poliţiei au fost arestate două persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel