Cu ce meniu a ajuns Clujul pe locul patru în Arena Bucătarilor
Echipa care a reprezentat Restaurantul Nobori din Cluj au reușit să se claseze pe locul IV la concursul culinar Arena Bucătarilor, desfășurat în data de 10 august la Mamaia, după ce au preparat un meniu compus din trei feluri, având la dispoziţie un set prestabilit de ingrediente obligatorii și dotările de bază.
Ajuns la ediția a IV-a, competiția realizată sub egida Selgros, a reunit 30 de echipe de bucătari de la cele mai bune restaurante din România, ale căror emoții au fost alungate de moderatorul evenimentului Cătălin Dezbrăcatu’.Echipa restaurantului Nobori din Cluj, alcătuită din Florin Trisca și Robert Vincze, bucătari cu experiență și pasiune pentru arta culinară japoneză au impresionat cu un meniu alcătuit din doradă cu fructe de mare și cremă de ardei, miel în crustă de susan și sos de pâine, piure de brocoli cu ciuperci marinate și rosii cherry, fructe de sezon aromate (piersici cu lichior de ouă de casă, smochine cu reducție de vin roșu și cremă de telemea, pepene galben cu iaurt, miere și menta, servit cu chips-uri de foietaj).
Pe primele trei locuri ale competiției s-au clasat Restaurant To Chefs Oradea, Pizzeria Bella Italia Brăila, Kasho Lounge Brasov, locul V fiind adjudecat de echipa de la Hotelul Iaki Constanța. Premiile au fost oferite de Selgros, fiecare dintre primii cinci câștigători obținând pentru locul I - 10.000 lei, locul al II-lea - 7.000 lei, locul al III-lea - 5.000 lei, iar locurile IV si V au primit câte 3.000 lei în forma unor vouchere de cumpărături.
Jurizarea a fost asigurată de către: Chef Cezar Munteanu - Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie, alături de maeștrii în arta culinară Ștefan Bercea (președintele juriului) și Ioan Florescu, maestrul cofetar Silvian Miron, Cristina Mazilu, publisherul revistei BBC GoodFood România și Tiberiu Fueriu, redactor șef Food&Bar Magazine.
Și ca orice eveniment culinar cu pretenții, somelierul Sergiu Nedelea, Cavaler al Vinului European, a oferit scurte sesiuni de training în ceea ce privește oenologia, iar copiii s-au delectat în Atelierul de Ciocolată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News