Data actualizării:
Data publicării:

Cu ce ești tratat de Covid-19, în România. Explicațiile lui Tătaru

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus ce tratament primesc românii pentru Covid-19, dar și în ce stadiu este vaccinul și cum ajută țara noastră la dezvoltare.

Sunt aceleași tratamente care se folosesc la nivel mondial sau nivel european, menționez că tratamentul nu este unul specific, este un tratament off-label. Este adaptat după fiecare fază a bolii sau după fiecare grad de gravitate. Sunt tratamente antiinflamatorii, antivirale, sunt tratamente cu cortizon, corticoterapii, dexametazonă, sunt tratamente cu anticoagulante, precum și tratamente cu imunomodulatoare, până la suport respirator sau cardiovascular pentru cazurile critice”, a spus ministrul.

Vaccinul, așteptat în 2021

 

Sunt studii în diferite companii, în diferite țări europene în care noi suntem prezenți, atât ca informare, cât și ca participare la nivelul Comisiei Europene. Suntem angrenați în descoperirea unui vaccin. Se preconizează ca fazele acestui studiu, 1,2 și 3, să se desfășoare în acest an, iar la începutul anului viitor sau cel mai târziu în a doua jumătate să putem avea și un vaccin”, a continuat Tătaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel