Data publicării:

Cu 84 milioane de euro se trage fibră optică în ”absolut toate zonele țării”. Află cât teritoriu românesc nu are internet

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
copil pc internet
copil pc internet

Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme a spus, într-o conferinţă de presă, că în prezent "se lucrează la soluţia tehnică" şi urmează ca banii - 84 de milioane de euro, fonduri europene - să fie accesaţi "pentru a dezvolta o reţea de fibră optică absolut în toate zonele ţării". El a adăugat că internetul va fi extins şi în zone izolate, precum cătunele din Munţii Apuseni. Ministrul a afirmat că politica Uniunii Europene spune că "fiecare cetăţean are dreptul să aibă acces la internet".  Întrebat ce suprafaţă din România nu are acces la internet, Valerian Vreme a spus că există mai multe studii în acest sens, iar un studiu realizat de Vodafone estimează că doar zece la sută din România este lipsită de internet, în timp ce alte studii estimează că o suprafaţă de 20-25 la sută nu este acoperită. Ministrul Comunicaţiilor a menţionat că în România calitatea comunicaţiilor este una din cele mai bune din Europa şi chiar din lume, ţara fiind pe locul al patrulea pe continent la calitatea comunicaţiilor, respectiv la telefonie şi la date. "Sunt paşi pe care îi avem de făcut, ca şi noi să ne ataşăm agendei Europa 2020, unde provocarea, şi pentru Europa, este să ajungem din urmă societăţi dezvoltate din punct de vedere informaţional din America de Nord, respective Asia de Sud-Est", a conchis Vreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel