CTP: Modelul Băsescu - laș, mincinos, mitocan, fără onoare și cuvânt
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că românii au căpătat sensibilitate față de politicienii care conduc țara după ce pensiile și salariile au fost tăiate.
Impopularitatea lui Traian Băsescu, mai apreciază CTP, a cunoscut noi culmi nu din cauza modelului uman al președintelui, caracterizat de minciună și lașitate, ci după ce "a anunțat că taie banii".
"Vă reamintesc că, până în luna ianuarie a anului 2010, Traian Băsescu avea peste 50% încredere. După ce lovise un copil în văzul întregii naţiuni (...). În momentul în care încrederea în domnul Băsescu a scăzut până la cifra de acum, de 10%, nu a fost revelaţia acestui popor că au de-a face cu un om de foarte joasă calitate umană în fruntea statului. A fost momentul pensiilor şi salariilor", a declarat editorialistul vineri seara la Antena 3.
Modelul Traian Băsescu
"Domnul Băsescu a făcut cel mai mare rău acestei ţări prin modelul uman pe care l-a prezentat în fruntea statului, fiind un mincinos, un mitocan, un laş, un om fără onoare şi fără cuvânt şi în aceeaşi măsură foarte agresiv. Asta este modelul uman pe care l-a arătat tinerilor din ţara asta", a mai declarat Cristian Tudor Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News