CTP: Este o înfrângere a lui Năstase, nu o victorie a lui Băsescu
Cristian Tudor Popescu a comentat, miercuri seara, condamnarea lui Adrian Năstase, arătând că decizia completului de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi dă "un uşor sentiment de irealitate". Totodată, decizia magistraților reprezintă prima "lovitură" reală dată "Sistemului" din România, a declarat CTP.
"N-are nicio relevanţă dacă e vorba de doi ani, două zile sau două ore. Ceea ce este nu important, ci istoric este faptul că domnul Năstase va îmbrăca zeghea. Fostul premier al României, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, fost candidat la preşedinţie, Adrian Năstase va fi băgat în maşina poliţiei cu mâna pe cap, la cei doi metri ai săi, în văzul întregii Românii. Aşa ceva reprezintă prima lovitură pe care o primeşte sistemul, o lovitură publică. Pentru că Adrian Năstase reprezintă sistemul, cu S mare, de dinainte 1989 şi de după 1989. Sistemul e o plasmodie care ia diverse forme şi care nu a fost până acum atinsă cu adevărat", a spus Cristian Tudor Popescu la RTV.
"Am un uşor sentiment de irealitate la gândul că îl voi vedea pe Adrian Năstase intrând în puşcărie. Politica, societatea, viaţa românească nu vor mai fi aceleaşi, se mişcă nişte plăci tectonice în viaţa socială şi viaţa altor politicieni va fi alta după ce s-a întâmplat acum cu Adrian Năstase. După un astfel de moment evident că unii vor evita să mai intre în «afaceri» asemănătoare cu ceea ce a făcut domnul Năstase. Politicieni, parlamentari, guvernanţi... e imposibil să nu aibă un stop existenţial înainte de a face pasul spre caşcaval de acum înainte", a apreciat editorialistul de la Gândul.
Totodată, jurnalistul a apreciat că decizia ÎCCJ este o înfrângere a lui Adrian Năstase, nu o victorie a lui Traian Băsescu, fostul său adversar politic: "Nu cred că decizia poate fi interpretată ca o victorie a lui Traian Băsescu. Este un proces lung, deja Traian Băsescu nu mai este ceea ce era în momentul în care forma cuplul antagonist emblematic pentru România: Băsescu - Năstase. Niciunul dintre cei doi nu mai este ce a fost, Traian Băsescu nu mai e perceput în acest moment ca marele duşman al lui Adrian Năstase. El se bate cu Ponta acum, cu Antonescu. Este o înfrângere a lui Adrian Năstase şi, repet, pentru că mi se pare foarte important, este prima înfrângere a Sistemului pe care îl reprezintă atât domnul Năstase, cât şi domnul Băsescu", a conchis senior-editorul Gândul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News