CTP: Barack Obama rămâne preşedintele meu. Romney s-a adresat pungii
Cristian Tudor Popescu este mulțumit de rezultatul votului din Statele Unite, apreciindu-i pe americani pentru faptul că nu au votat "cu burta" așa cum i-a îndemnat candidatul republican, Mitt Romney, ci cu inima, în favoarea lui Barack Obama, ceea ce îl determină pe jurnalist să îndure mai uşor "toată vulgaritatea, minciuna, mizeria, nesimţirea, ipocrizia pe care ne-o varsă în cap în fiecare zi învingătorii noştri politici".
"S-a întâmplat în America ceva care încă o dată mă uimeşte şi mă bucură. Nu pot decât să admir faptul că poporul american nu a votat cu punga sau cu burta aşa cum le-a cerut Mitt Romney pentru că Romney s-a adresat pungii, în timp ce Obama s-a adresat inimii. Iată că acest discurs raţional, intelectual, de bună credinţă, orientat spre viitor a câştigat. Barack Obama este un progresist", a declarat, miercuri la România TV, Cristian Tudor Popescu.
Pentru editorialistul de la Gândul, continuitatea lui Obama la Casa Albă îi oferă mai multă liniște.
"Sunt provocări importante pe plan mondial. Este o situaţie foarte complicată în Orientul Mijlociu, cu relaţii foarte tensionate între Iran şi Israel, cu ceea ce se întâmplă în zona euro. Aşa-zisa politică externă a lui Romney se rezumă la "ce ne interesează pe noi ce se întâmplă în zona euro?" Mă simt mai liniştit, ca cetăţean al acestei planete, cu Barack Obama la Casa Albă", a afirmat Popescu.
Acesta a recunoscut că victoria în alegerile din SUA a lui Barack Obama este o alinare pentru el.
"Barack Obama rămâne în continuare preşedintele meu (...) Este preşedintele meu pentru că este un om educat, pentru că este un om cerebral, pentru că este un om sincer. În limitele discursului şi acţiunii politice, Obama reuşeşte să rămână sincer şi reuşeşte să nu-şi calce cuvântul de onoare, să nu şi-l calce în picioare, pentru că este un om de bună credinţă şi de bun simţ. Faptul că îl văd la vârful politicii mă face să îndur mai uşor toată vulgaritatea, minciuna, mizeria, nesimţirea, ipocrizia pe care ne-o varsă în cap în fiecare zi învingătorii noştri politici", a conchis CTP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News