CSM, sesizarea la INSPECȚIA JUDICIARĂ după ce TRAIAN BĂSESCU a spus că un ZIARIST controlează deciziile unor PROCURORI
Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară, pentru a efectua verificări în cazul unei declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu.
Deciza CSM vine după ce șeful statului a afirmat că anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".
Măsura a fost adoptată în urma votului de marţi din plenul CSM, informează antena3.ro.
Membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii au admis astfel cererea formulată de judecătorul Horaţius Dumbravă.
Judecătorul arăta în 10 septembrie, după ce a cerut CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, că în măsura în care afirmaţiile preşedintelui se dovedesc a fi reale, se impune fie sesizarea DNA, în ce priveşte presupuşii procurori care au acţionat la comanda unui ziarist, fie declanşarea cercetării disciplinare faţă de aceşti procurori.
În caz contrar, arăta membrul CSM în sesizare, Inspecţia Judiciară trebuie să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenţei justiţiei, a sistemului de justiţie reprezentat de parchete şi procurori, prin Ministerul Public.
Citește și: Traian Băsescu acuză: Un ZIARIST controlează deciziile procurorilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News