Data publicării:

CSM CSU Oradea este noua campioană naţională la baschet masculin

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

CSM CSU Oradea a jucat cu BC CSU Sibiu, acasă, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale la baschet.

Alegeri prezidentiale 2024

CSM CSU Oradea a cucerit al doilea său titlu consecutiv de campioană naţională la baschet masculin, marţi seara, după ce a învins-o pe BC CSU Sibiu cu scorul de 75-66 (15-15, 15-12, 27-23, 18-16), în Arena Antonio Alexe din Oradea, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale. Orădenii s-au impus cu scorul general de 3-1 în finala cu CSU Sibiu, desfăşurată după sistemul cel mai bun din cinci partide.

Echipa antrenată de Cristi Achim câştigase primele două partide de la Sibiu, cu 89-87 şi 64-62, după care sibienii au învins în meciul al treilea de la Oradea,m cu 71-64. CSM Oradea şi-a trecut în palmares al treilea său titlu de campioană, după cele din ediţiile 2015-2016 şi 2017-2018.

Leii roşii au mai jucat o finală, pierdută, în sezonul 2013-2014. CSU Sibiu a câştigat campionatul de două ori, în 1995 şi 1999. În meciul patru al finalei, primul sfert a fost echilibrat (15-15), dar apoi gazdele au reuşit să se desprindă uşor-uşor, iar cu zece minute înainte de final conduceau cu 57-50. Orădenii şi-au menţinut avansul şi chiar şi l-au consolidat, gestionând bine finalul, după ce Sibiul a venit la cinci puncte (68-63) când mai erau 66 de secunde.

Artizanii victoriei au fost Sean Barnette, care nu a fost utilizat în primele trei meciuri ale finalei, cu 18 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, şi Giordan Watson 15 p, 4 rec, 4 pd. Achim i-a mai folosit pe Dragan Zekovic 13 p, 3 rec, Arturas Valeika 11 p, 1 rec, Bogdan Nicolescu 5 p, 3 rec, Kristopher Richard 4 p, 9 rec, 6 pd, Bogdan Ţîbîrnă, Tudor Fometescu 1 rec, Muhamed Pasalic 4 p, 1 rec, Nikola Markovic 5 p, 1 rec, 5 pd. Pentru CSU Sibiu, echipă antrenată de Dan Fleşeriu, au jucat Monyea Pratt 15 p, 7 rec, 2 pd, Lucas Tohătan 7 p, 1 rec, Kevin Hardy 8 p, 6 rec, 1 pd, Randal Falker 8 p, 10 rec, 2 pd, Isaiah Philmore 8 p, 8 rec, 1 pd, Mirel Dragoste 3 p, 1 rec, Aurelian Gavriloaia 2 p, Christopher Cooper Williams 3 p, 4 rec, 2 pd, Justas Tamulis 12 p, 1 rec.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel