Data publicării:

CSAT se reuneşte, marţi, în sistem de videoconferinţă

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni, marţi, în sistem videoconferinţă, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la analiza strategică a Apărării; Carta Albă a Apărării; planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024; riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale prognozate pentru anul viitor, a informat Administraţia Prezidenţială.

În cadrul şedinţei, care va avea loc la ora 13,00, vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a precizat sursa citată. Premierul Ludovic Orban, care este vicepreşedinte al CSAT, a solicitat luni dimineaţă testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv. Ulterior,

Guvernul a anunţat că testul este negativ, iar prim-ministrul va rămâne în carantină până joi, de unde îşi va exercita atribuţiile, fără interacţiune fizică cu alte persoane. Orban va face joi un nou test pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

Pe 25 septembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace CSAT pe 6 octombrie, pentru a analiza problematici care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel