Data publicării:

Cruzime de nedescris: Dacă Nelu Ploieșteanu și-ar vedea înmormântarea, probabil s-ar uita așa / foto în articol

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Nelu Ploieșteanu merita o altfel de înmormântare. Geniul muzicii lăutărești n-ar fi trebuit să fie plece dintr-o noi într-o asemenea tăcere. Conform protocoalelor decedaților care au avut Covid-19, sicriul este închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia.

Cadavrele contaminate ca urmare a infecției Covid-19 confirmate prin teste specifice de laborator care au fost autopsiate se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției.


Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare înainte de a fi introduse în sac


După identificarea cadavrului de către aparținătorii decedatului și semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi se introduce în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.


Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către aparținători, cu obligația de a nu-l mai deschide ulterior.


Familia este cea care aduce sicriul în care se pune cadavrul. Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancționează potrivit legii.

Dacă Nelu Ploieșteanu ar vedea cum a fost îngropat, probabil s-ar uita așa:

1. -imagine fara descriere- (nelu-ploiesteanu-a-murit-inmormantare_36859900.jpg)

2. -imagine fara descriere- (nelu-ploiesteanu-a-murit-inmormantare-_30102000.jpg)

Și ca astfel de înmormântări monstruoase să nu se mai repete, Loredana Chimoiu, jurnalistă Antena 3, a deschis o petiţie online pentru schimbarea regulilor în cazul înmormântărilor persoanelor răpuse de Covid-19. Ziarista a fost împiedicată să participe la înmormântarea mamei sale, răpusă de noul coronavirus.

Iată textul petiției:

”De mai bine de un an de zile ne obligați să-i înmormântăm pe cei dragi în pielea goală, aruncați în niște saci pe care scrieți cu majuscule COVID. De mai bine de un an de zile ne obligați să stăm departe de cortegiul funerar, nu ne lăsați să ne luăm rămas bun și impuneți măsuri peste măsuri fără să vă pese ce este în sufletul oamenilor. Nu ne lăsați să ne băgăm morții în biserici și să-i veghem măcar o noapte!

Eu mi-am pierdut mama pe data de 1 noiembrie. Pe mine nu m-ați lăsat să-i aduc la mormânt o floare. Eram pozitivă. Ma testasem din proprie inițiativa tocmai pentru ca nu concepeam sa fiu infectata și sa îmbolnăvesc pe cineva. V-am implorat să mă lăsați la înmormântarea mamei, v-am spus că voi purta costum, mască, vizieră... ca voi sta departe de soț, copii, de surorile mele! Nu ați vrut!

Mie mi-ați ucis sufletul. Și mie, și altor milioane de oameni.  Dar, trebuie să vă opriți!

Opriți toată nebunia asta și încercați să fiți umani!”. Petiția poate fi semnată aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel