Croaţia majorează cu 7% salariile în sectorul sanitar
Guvernul croat şi principalele sindicate din sectorul sănătăţii au ajuns vineri la un acord ce prevede o creştere medie cu 7% a salariilor, evitându-se astfel greva cu care au ameninţat doctorii şi asistentele în ultimele săptămâni, transmite Reuters.
Acordul vine după o serie de proteste recente în care angajaţii din sistemul medical au stat în faţa spitalelor în timpul pauzelor.
"Ambele părţi au trebuit să facă o serie de concesii faţă de poziţiile lor iniţiale. Creşterea cu 7% ar putea să nu fie suficientă pentru ei, dar într-adevăr nu este uşor pentru Guvern să pună deoparte 400 de milioane de kuna (60,05 milioane de dolari) anual", a afirmat ministrul Sănătăţii, Milan Kujundzic.
Iniţial, sindicatele din sectorul sănătăţii au cerut o majorare salarială de 10%.
În ultimele săptămâni, sindicatele din învăţământ şi transport public au făcut presiuni asupra autorităţilor de la Zagreb pentru a obţine salarii mai ridicate.
Profesorii au ameninţat că vor intra în grevă dacă remuneraţiile lor nu vor fi majorate cu 6%. Premierul Andrej Plenkovic a promis să ia în considerare cererile lor şi a anunţat că negocierile vor continua săptămâna viitoare.
În ultimii doi ani, Croaţia şi-a îmbunătăţit considerabil situaţia finanţelor publice, raportând excedente ridicate, după aproape două decenii în care a înregistrat deficit. În primul semestru din acest an, Zagrebul a avut un excedent bugetar general de 0,3% din PIB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News