'Miercuri de la miezul zilei până la 14:00, oriunde în Venezuela vom ieşi în stradă pentru a cere forţelor armate să vină de partea poporului, iar sâmbătă chemăm la o mare mobilizare în întreaga Venezuelă în sprijinul susţinerii acordate de Uniunea Europeană şi al ultimatumului dat' de ţări europene, a declarat duminică seara preşedintele parlamentului venezuelean de 35 de ani.
Şase ţări europene (Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Olanda) au dat sâmbătă lui Nicolas Maduro termen de opt zile pentru a convoca alegeri, avertizând că în caz contrar îl vor recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte. Ultimatumul expiră duminica viitoare.
În ansamblul său, UE a formulat o ameninţare mult mai vagă: 'va lua măsuri' dacă nu vor fi convocate alegeri 'în zilele următoare', inclusiv privind 'recunoaşterea leadership-ului' în această ţară.
Sâmbătă 'vom celebra acest sprijin inedit din partea întregii lumi pentru cauza noastră, în contextul în care ultimatumul dat de UE va fi pe cale să expire, pentru a se pune capăt uzurpării şi a ajunge la un guvern de tranziţie şi la convocarea de alegeri libere', a afirmat Juan Guaido, un politician de dreapta.
Până în prezent, Nicolas Maduro s-a arătat inflexibil. 'Nimeni nu ne poate da un ultimatum', a declarat el la canalul de televiziune CNN Turk.
Încurajat de sprijinul internaţional, Juan Guaido încearcă să spargă loialitatea armatei, factor esenţial în menţinerea lui Nicolas Maduro la putere din 2013.
Amnistie pentru militarii care îl susțin
El a declarat că-i va amnistia pe funcţionarii şi militarii care vor accepta să treacă de partea sa, în conformitate cu o lege al cărei text adepţii săi încercau duminică să-l distribuie în centrele de poliţie şi ale armatei din ţară.
'Astăzi, ne-am dus să întindem mâna. Soldat al Venezuelei, ne punem speranţele în tine şi în angajamentul tău faţă de Constituţia noastră', a spus preşedintele autoproclamat. 'Nu este momentul să-ţi fie frică!', îndeamnă Juan Guaido.
În faţa opozanţilor care le-au înmânat textul de lege, unii soldaţi au ars sau au rupt documentul, care oferă 'toate garanţiile constituţionale' militarilor şi civililor care 'colaborează la reinstalarea democraţiei'.
'Armata este împreună cu comandantul nostru şef, Nicolas Maduro', a reacţionat unul dintre ei.
În acest timp, Nicolas Maduro a supervizat exerciţii militare desfăşurate la Fort Paramacay, în nordul Venezuelei.
'Să ne antrenăm pentru a combate lovitura de stat, spun asta tuturor forţelor armatei bolivariene: uniune maximă, disciplină maximă, coeziune maximă', le-a spus Maduro militarilor.
De asemenea, el i-a avertizat: 'Sunteţi pucişti sau respectaţi Constituţia? Trădători niciodată, întotdeauna loiali!'
Dar disensiunile încep să apară în cadrul armatei. Ataşatul militar al Venezuelei la Washington, colonelul José Luis Silva a anunţat sâmbătă că nu-l mai recunoaşte pe Maduro ca preşedinte legitim şi a cerut 'fraţilor săi militari' să procedeze în mod similar.
'Soldat al Venezuelei, îţi ordon: nu reprima manifestaţiile paşnice, nu trage în poporul tău', îndeamnă într-un apel adresat armatei Juan Guaido, după o săptămână de mobilizări care s-au soldat cu 29 de morţi şi peste 350 de arestări.
Avertisment și din SUA
Papa Francisc s-a exprimat duminică, la rândul său, pentru o 'soluţie justă şi paşnică pentru a depăşi criza, prin respectarea drepturilor omului'.
În cursul reuniunii ONU de sâmbătă consacrate crizei venezuelene, secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut tuturor ţărilor 'să fie de partea forţelor libertăţii'.
Duminică, John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, a avertizat că 'orice violenţă şi intimidare' împotriva opoziţiei şi a personalului diplomatic american din Venezuela va antrena un 'răspuns semnificativ'.
Lista susţinătorilor internaţionali ai lui Guaido continuă să crească: după Israel, Australia a anunţat duminică recunoaşterea sa ca preşedinte interimar 'până la alegerile care vor avea loc'.
Dar regimul de la Caracas are şi el aliaţi externi, între care Rusia, care a cerut 'încetarea oricărei ingerinţe cinice şi nedisimulate în afacerile interne ale unui stat suveran'. În aceeaşi tabără se află China, Coreea de Nord, Turcia, Nicaragua şi Cuba, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”