Vicepremierul ceh, care este şi ministru de finanţe, a mai cerut statelor europene să le transmită clar imigranţilor clandestini proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu că "nu pot veni în Europa", pentru că aici vor fi şomeri şi nu vor putea beneficia imediat de avantajele sistemului de asistenţă socială.
Andrej Babis spune că trebuie creată o imensă tabără de refugiaţi unde să se facă selecţia lor, să fie separaţi cei care într-adevăr au nevoie de ajutor, cum sunt femeile şi copiii, de imigranţii economici ce trebuie retrimiși în ţările lor, potrivit Economica. De aceeași părere este și Angela Merkel care spune că trebuie să-i trimitem înapoi pe cei fără nicio șansă să primească azil.
"Europa este într-o situație care nu este demnă de Europa, trebuie pur și simplu s-o spunem"
ONU a anunțat, marți, că în următoarele luni vor continua să treacă granița dintre Macedonia și Grecia aproximativ 3.000 de imigranți pe zi. Cei mai mulți refugiați fug de războiul din Siria. Situația se agravează de la zi la zi. Grecia și Italia nu fac față afluxului de imigranți. Probleme mari are și Ungaria, prima frontieră Schengen, dar și Germania, care ar fi destinația finală de 800.000 de imigranți. Angela Merkel a spus tranșant, marți, că "Europa este într-o situație care nu este demnă de Europa, trebuie pur și simplu s-o spunem", potrivit Hotnews.
Aproximativ trei sute de mii de persoane au trasersat Mediterana în 2015. În weekend, în haosul creat la granița dintre Macedonia și Grecia, au trecut 10.000 de refugiați, dintre care 30% sunt femei cu copii, estimează UNICEF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor