Criză ostaticilor din Sydney s-a sfârșit: două persoane au murit
Criza ostaticilor din Sydney a luat sfârșit după ce trupele speciale australiene au luat cu asalt cafeneaua Lindt. Martorii susțin că în timpul intervenției autorităților s-au auzit mai multe focuri de armă. Două persoane au murit, conform CNN.
Conform ABC, șapte persoane au ieșit din cafenea, dintre care cinci au primit îngrijiri medicale imediate.
Deocamdată nu este clară situația atacatorului, refugiatul iranian Man Haron Monis, și nici dacă vreunul dintre polițiști a fost rănit.
Sute de polițiști și lunetiși au înconjurat cafeneaua din Sydney după ce iranianul a luat zeci de ostatici.
O serie de explozii s-au auzit în zonă puțin înainte de ora locală 02:30 (15:30 GMT), când un comando a pătruns în incintă printr-o ușă laterală. Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat că s-a folosit muniție reală. După încheierea asaltului, un robot de deminare a fost introdus în clădire.
Imagini filmate de televiziunile australiene arătau cum ostaticii arătau prin geamul cafenelei un steag al grupării jihadiste Statul Islamic în Irak și Siria cu mesajul "Nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeu și Mohamed este profetul lui Dumnezeu".
Numele atacatorului este Man Haron Monis, un cleric musulman în vârstă de 49 de ani. Se pare că el s-ar fi convertit luna trecută de la Islamun Șiit la Islamul Sunit. Lideri ai comunității șiite l-ar fi respins pe Monis după ce a acesta a pretins că este ayatollah.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News