Data publicării:

Criză majoră după atacul din Israel. Cristian Diaconescu: Două consecințe au rezonanță la nivel internațional / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă?", de pe DCNews și DCNews TV, unde a vorbit despre evenimentele care se desfășoară în Orientul Mijlociu. 

Fost ministru de Externe a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre criza din Orientul Mijlociu susținând că Hamasul a beneficiat de sprijinul Iranului de mai mult timp și a precizat care sunt aspectele pe care americanii trebuie să le ia în considerare în acest context.

„Am văzut ministrul iranian de externe vorbind în numele Hamas. Spunea că în măsura în care încetează bombardamentele, Hamas ar elibera ostatecii, Hamas nefăcând niciun comentariu în sensul ăsta, dar făcea ministrul iranian de externe acest comentariu. E implicare pe față cumva?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.

„Da. Practic Hamasul, în mod natural, a fost sprijinit de Iran. Se cunoaște. Cam 100 de milioane în fiecare an au primit Hamasul și Jihadul Islamic din Palestina.

Totodată, în acest moment, Hamasul înregistrează o oarecare dezamăgire și probabil că de aceea a fost nevoie ca Iranul să iasă public cu anumite declarații pentru că așteptarea tactică era ca în momentul în care Hamasul atacă Israelul, la rândul lor, Hezbollahul și milițiile radicale șiite din Siria să procedeze la fel și statul israelian să fie cuprins de, cum spuneau ei, „un inel de foc”, deci atacat din trei direcții.

Hezbollahul a făcut o serie de gesturi militare, dar nu extrem de semnificative. Libanul, unde Hezbollahul ocupă jumătate din teritoriu, de asemenea, s-a poziționat neutral. Este în desfășurare această criză. Sigur că problema ostatecilor devine una extrem de semnificativă, iar mizele puse în joc de Iran din foarte multe perspective și evaluări sunt inacceptabile pentru Israel.”, a spus Cristian Diaconescu. 

Americanii trebuie să țină seama de mai multe aspecte 

„În momentul de față nu se întrevede o soluție, nici de moment, nici pe termen mediu. Operațiunea militară va fi, dar la fel de bine, președintele Biden a spus că nu e de acord cu ocuparea Fâșiei Gaza. Pe de altă parte, Israelul zice că vrea să radă din temelii tot ce înseamnă Hamas. Cum poți să faci chestia asta fără să nu ocupi terenul măcar o perioadă de timp?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.

„Sunt declarații publice, iar șeful lumii libere, președintele Biden, după părerea mea, nu avea cum să aibă o altă poziționare. Pe de o parte, categoric, Israelul beneficiază de sprijinul Statelor Unite. Prezența militară masivă americană în Mediterana de Est este un semnal, dar nu numai acesta.

În egală măsură însă, în condițiile în care apare o criză în Orientul Mijlociu, două consecințe au rezonanță la nivel internațional. Prima, aceea a războiului în desfășurare, iar a doua, faptul că americanii, fie că își doresc sau nu, trebuie să se întoarcă în Orientul Mijlociu în ideea, mai ales, de a sprijini Israelul cu toate mijloacele posibile: politice, diplomatice și militare. Au și un acord defensiv bilateral prin care SUA se obligă în situații de criză să sprijine militar Israelul, în aceeași parametri în care un stat NATO ar fi sprijinit, deci cu garanții de securitate cât se poate de evidente.

Totodată, americanii trebuie să țină seama și de contextul regional. Practic, un exod masiv, depășirea limitelor dreptului umanitar, convențiile de la Geneva, protocoalele din 1977 ar genera o problema majoră, în primul rând, statelor arabe din regiune, mai ales cele din jur, care ar trebui să se poziționeze deoarece o prezența protestatară, agresivă, politică, internă le-ar reaminti de Primăvara Arabă din 2011 și atunci contextul de coaliție măcar neutrală în ceea ce privește Israelul ar fi pusă în pericol.", a spus Cristian Diaconescu la emisiunea „Ce se întâmplă?", de pe DCNews și DCNews TV. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel