Criză în Guvern. Ben Oni Ardelean, PNL: M-ar durea sufletul
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 15 sep, 13:58
WhatsApp
Facebook Ben Oni Ardelean
Liberalul Ben Oni Ardelean a transmis, într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS TV, că speră ca scandalul din coaliţie să fie stins după congresele din PNL şi USR-PLUS, pentru ca guvernarea să meargă spre reforme. 

"Am fost mult timp vicepreşedinte PNL şi am jucat un rol activ în toată această perioadă. Cred că în perioada următoare se vor clarifica lucrurile de la sine. Cred că în perioada de după congresul PNL şi al USR-PLUS va trebui să fim mai raţionali şi mai responsabili ca niciodată, ca lideri. Şi să găsim cea mai bună formulă ca România să nu piardă aceşti ani valoroşi. M-ar durea sufletul să ştiu că după trei ani de guvernare ai PNL, de acum înainte, să nu putem arăta României autostrăzi făcute, infrastructură spitalicească, infrastructură şcolară, şi tot ce ne dorim. Pentru că sunt anii în care am putea implementa acele reforme dorite de România din 1990 încoace", a declarat Ben Oni Ardelean la DC NEWS TV.

 

Guvernare cu PSD sau USR-PLUS? 

Întrebat cu cine ar trebui să meargă mai departe în această încercare PNL-ul, Ben Oni Ardelean a dat un răspuns surprinzător. 

"Vă spun sincer, cu toţi factorii politici responsabili ar trebui să încercăm aceste lucruri. La urma urmei, schimbarea Constituţiei, marile proiecte de infrastructură, debirocratizarea şi toate celelalte lucruri care ar putea aduce schimbarea în România ar trebui să fie priorităţile noastre. Eu cred că în acest context critic pe care îl avem şi pe care îl traversăm ca Europă, este un moment prielnic ca România să reformeze sisteme şi microsisteme, astfel încât după 4 ani de guvernare să putem juca altfel la nivel internaţional, să putem funcţiona bine indiferent cine vine la guvernare după 2024", a mai spus deputatul liberal. 

G Ad:

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro