Data publicării:
Cristina Spătar, suferință imensă după moartea mamei sale: "Tata ne-a părăsit pentru o doamnă când a aflat că are cancer"
Cristina Spătar a rememorat clipele cumplite prin care a trecut atunci când și-a pierdut mama din cauza cancerului de carea suferea.
"Tatăl meu tot de cancer a murit. L-am înmormântat singură"
"Au fost niște lovituri mari în viața mea, dar, dând timpul înapoi, mă gândesc că una dintre cele mai mari ale mele a fost pierderea mamei. E foarte dificil să poți gestiona și să mergi mai departe. Am ajuns de la provincie la București. Lumea, aici, este dură și mincinoasă. Dumnezeu mi-a luat-o prea devreme - a avut cancer la colon. Mama era așa de bună, blândă, avea un suflet atât de bun, nu îți imaginezi. Mă bucur că am moștenit o parte din felul ei de a fi și copiii mei au moștenit calitatea asta.
Am visat-o pe mama că moare. Am rugat-o plângând să meargă la doctor. Acolo, au constatat că are cancer în stare avansată. Noi nu am vrut să credem, chiar dacă ne-am umflat de plâns. A mai trăit trei ani foarte grei, dar, în cele din urmă, Dumnezeu a vrut să o ia. Avea niște dureri groaznice și mi se rupea sufletul. În ultima perioadă, eu am îngrijit-o. A fost destul de greu. Tata ne-a părăsit când a aflat că mama are cancer, pentru o doamnă - și-a găsit o companie. Acum doi ani, tatăl meu tot de cancer a murit. L-am înmormântat pe tata singură. Eu l-am iertat, restul familiei nu a putut să treacă peste. Era foarte dur, ne bătea din orice", a povestit Cristina Spătar, potrivit wowbiz.ro.
Cristina Spătar și soțul ei, Vicențiu Mocanu / Sursa foto: Faceebook Cristina Spătar
"Mi-am jurat că nu o să mă mai căsătoresc niciodată"
"Mi-am jurat că nu o să mă mai căsătoresc niciodată. Actualul meu soț și-a dorit mult să facem pasul acesta. Am stat și am reflectat foarte mult, m-am gândit, m-am consultat cu copiii. Am acceptat. Într-adevăr, mi-a demonstrat, în perioada de dinainte și nu numai, că este un om bine intenționat. Sper să rămână așa. Îi mulțumesc pentru absolut fiecare gest frumos pe care îl face zi de zi pentru mine, pentru copii.
El mă cunoaște, știe că îmi plac bijuteriile foarte mult. A cumpărat un inel, ne-am dus într-o mică vacanță în Dubai și, acolo, la un restaurant, a venit cu un buchet mare de flori și cererea. M-a impresionat. El e un om cald, calm, blând. A venit în viața mea când aveam nevoie de liniște, după ce trecusem prin furtuni", a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News