Data publicării:
Cristina Țopescu dezvăluie culisele interviului cu Dacian Cioloș: ”Asta puțini oameni politici o mai fac”
Jurnalista Cristina Țopescu a vorbit, pentru DCNews , despre culisele interviului cu premierul Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș, iritat de întrebările Cristinei Țopescu
”Domnul Cioloș este un demnitar foarte serios, foarte sobru. Am încercat să fac, în interviul meu, niște glume, pornind de la provocările pe care i le lansează Mircea Badea, întrebându-l la ce coadă a mai stat. Nu a gustat foarte mult domnul Cioloș gluma, fiind un om foarte serios, e foarte greu să-l duci în registrul glumei și umorului, deși sunt convinsă că nu e un om lipsit de umor. A fost ușor iritat de întrebările mele, poate și pentru că era presat de timp, avea deja o agendă foarte încărcată, trebuia să plece la o altă întâlnire și avea zbor de întoarcere peste câteva ore. Interviul a fost făcut sub presiunea timpului și era puțin tensionat. Mi s-a părut puțin iritat, dar apoi, lângă Cluj, am fost la o fermă a unui crescător de cai, Mugur Pop, un om care face niște lucruri minunate cu cai pentru copii, face terapie pentru copiii cu dizabilități, cu sindrom Down, cu autism, și premierul i-a făcut cadou o șa mai mică pe care Mugur Pop s-o folosească pentru copiii care vin la terapie. Acolo a stat mai mult, atmosfera s-a relaxat, am avut ocazia să vorbesc cu dânsul mai mult, off the record, și, deși mi-a spus în glumă că i-am pus întrebări cam dure, am văzut că îi trecuse iritarea. Am avut senzația că este un om care, chiar dacă uneori e deranjat de anumite întrebări ale presei, nu e ranchiunos, îi trece foarte repede supărarea și e un om foarte civilizat. Dincolo de întrebările incomode pe care i le-am pus, mie mi se pare un om de bună credință și foarte civilizat”, a spus Cristina Țopescu, pentru DCNews.
”În fața presei își apără oamenii”
Realizatoarea de televiziune a mai precizat că premierul Dacian Cioloș ”e scump la vedere, dar e și un personaj emotiv și timid, care nu e obișnuit să dea interviuri. A lucrat atâția ani la Bruxelles, unde nu cred că a fost asaltat de presă așa cum e în România. Noi, ziariștii români, suntem foarte insistenți. Legat de incidentul de la Colectiv, când una din colegele noastre a fost bruscată de unul din oamenii de la SPP, Dacian Cioloș a încercat să-și asume vina, ne-a reproșat că suntem prea insistenți și nu am înțeles momentul de reculegere în care avea dreptul la intimitate. Eu sunt obișnuită să am și o privire autocritică, să ne uităm și-n ograda noastră. Uneori, noi, presa, facem excese, uneori suntem mult prea insistenți în momente nepotrivite, poate nu știm să așteptăm întotdeauna. Pe de altă parte, dincolo de orice fel de excese, un astfel de gest din partea unui om care asigură paza unui demnitar nu are nicio scuză. Nu există nicio scuză pentru bruscarea unui jurnalist și, cu atât mai mult, a unei femei. În cele din urmă, dl Cioloș a fost de acord cu asta, însă, cumva, l-am înțeles, pentru că preferă să-și spele rufele în familie, să tragă un perdaf celor de la SPP, referitor la gesturi de genul acesta, foarte brutale, dar în fața presei își apără oamenii”.
Cioloș, gest pe care oamenii politici nu-l mai fac
Cristina Țopescu știa de promisiunea făcută de către Dacian Cioloș lui Mugur Pop, l-a contactat pe consilierul acestuia, profitând de context. După câteva zile, consilierul premierului a confirmat că premierul dorește să acorde interviul. Jurnalista a rămas impresionată că premierul nu i-a cerut întrebările: ”Eu am spus de la început că va fi un interviu cu dl Dacian Cioloș omul, dar va fi și un set de întrebări politice. Nu mi s-au cerut temele în ceea ce privește partea politică. De cele mai multe ori se cer temele. Nu e aprobat niciun interviu fără să ți se ceară temele și chiar există condiția să nu ieșim din ele. Nu mi s-au cerut temele pe partea politică. Dl Cioloș a intrat în acest interviu fără să știe nimic și asta puțini oameni politici o mai fac”.
Interviul pe care l-ați putut urmări, marți seară, la ”Sinteza Zilei” și a doua parte a interviului cu Dacian Cioloș omul vor putea fi urmărite integral, sâmbătă, la ora 23:00, la Antena 3, în emisiunea ”Dincolo de știri” cu Cristina Țopescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News