Data publicării:
Cristina Neagu, o nouă RECUNOAȘTERE a valorii sale de către EHF
Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lunii februarie în cupele europene la handbal feminin, în urma voturilor corespondenţilor site-ului forului continental (EHF).
După o perioadă de aproape un an de indisponibilitate în urma unei accidentări grave la genunchi, Neagu (31 ani) a atras atenţia prin evoluţii remarcabile în tricoul echipei CSM Bucureşti în grupele principale ale Ligii Campionilor, care i-au adus al treilea său trofeu de jucătoare a lunii.
Vicecampioana României a obţinut trei victorii consecutive în februarie în Liga Campionilor, iar Neagu s-a aflat de fiecare dată în prim plan, marcând 36 de goluri în aceste partide. În meciurile cu Metz Handball şi Vipers Kristiansand, Neagu a înscris câte 14 goluri, cea mai bună performanţă personală, contribuind la a cincea calificare consecutivă a echipei bucureştene în sferturile Champions League.
E pentru a treia oară când primesc acest premiu şi sunt onorată din nou. Februarie a fost o lună bună pentru noi, dar evoluţiile mele nu ar fi fost aşa de bune dacă nu aş fi fost ajutată de echipă, a declarat Neagu. Interul stânga are 62 de goluri marcate în competiţie în acest sezon şi se află al cincilea în clasamentul marcatoarelor, deşi a ratat primele patru jocuri.
Urmează Vipers
Am jucat câteva meciuri bune şi acum ne concentrăm pe restul sezonului, pentru că urmează cea mai importantă parte, atât în Champions League, cât şi în campionatul intern. Sunt fericită că am revenit la cel mai bun nivel după accidentare şi încerc să joc cât mai bine în acest sezon, a mai spus Cristina Neagu.
Sâmbătă avem un meci dificil cu Vipers. Vrem să îl câştigăm şi să ne pregătim pentru sferturile de finală. În ciuda oscilaţiilor din acest sezon, ne gândim la un loc la turneul Final4 şi vom lupta pentru el până la final, a subliniat Neagu, care a mai fost desemnată jucătoarea EHF a lunii în aprilie 2017 şi noiembrie 2018.
Cristina Neagu a fost urmată în clasamentul lunii ferbuarie de Jovanka Radicevic (Muntenegru/Buducnost Podgorica/Muntenegru), Estavana Polman (Olanda/Team Esbjerg/Danemarca), Helene Fauske (Norvegia/Herning-Ikast Handbold/Danemarca) şi Ana Gros (Slovenia/Brest Bretagne Handball/Franţa).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News