Data publicării:

Cristian Roşu (ASF):Piaţa RCA se află într-un punct de echilibru;fluctuaţiile de tarif sunt într-o marjă acceptabilă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Tarifele de referinţă confirmă că piaţa RCA se află într-un punct de echilibru, iar fluctuaţiile de tarif sunt într-o marjă acceptabilă, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Cristian Roşu.

Aceasta, după ce ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele RCA.

"Tarifele de referinţă, calculate de o companie independentă, confirmă că piaţa RCA se află într-un punct de echilibru. Nu putem discuta, în acest moment, despre o presiune pe preţul de vânzare al poliţelor obligatorii de răspundere civilă auto. Fluctuaţiile de tarif, pe care noi le monitorizăm permanent, sunt într-o marjă acceptabilă şi sunt fireşti pentru o piaţă liberă", a spus Roşu.

Conform oficialului ASF, analiza raportului realizat de Ernst&Young arată că tariful de referinţă mediu ponderat pentru segmentul autoturisme-persoane fizice înregistrează o scădere de circa 7%, faţă de perioada anterioară. Din această categorie, singura componentă care a înregistrat o creştere semnificativă a fost cea a autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc.

"Este totuşi important de precizat faptul că şi pentru acest tip de autovehicule, tariful mediu efectiv cu care s-au vândut poliţele în piaţă se situează sub nivelul tarifului de referinţă. Aş vrea să subliniez că mai mult de jumătate dintre autovehiculele deţinute de persoanele fizice se află încadrate în clasa de bonus maxim - B8, ceea ce înseamnă o reducere cu 50% a tarifului poliţei RCA", susţine Cristian Roşu.

El a spus că, în ceea ce priveşte tariful mediu de referinţă pentru persoanele juridice, nu au fost înregistrate variaţii semnificative faţă de perioada anterioară, nici pentru autoturisme, nici pentru autovehiculele de transport marfă.

"Aş putea remarca faptul că, pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 16 tone, tariful de referinţă a scăzut cu 1% faţă de cel din perioada anterioară. Vă asigur că ASF supraveghează cu toată responsabilitatea piaţa asigurărilor şi că va lua, dacă va fi cazul, măsurile permise de lege pentru a nu ne confrunta cu dezechilibre care să afecteze drepturile şi interesele consumatorilor", a adăugat vicepreşedintele ASF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel