Cristian Preda: Este anormal ca Oprescu să nu aibă un contracandidat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cristian Preda
Cristian Preda

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a profitat de faptul că nu a fost cineva să-i dea replică în Bucureşti, fiind anormal ca, în democrație, să nu i se opună un contracandidat, așa cum a făcut PNL sau PSD, a declarat, duminică, europarlamentarul PDL Cristian Preda, la venirea la ședința Colegiului Director

Solicitat să comenteze afirmațiile preşedintelui potrivit cărora în acest moment primarul Capitalei, Sorin Oprescu, "este foarte greu de bătut" în alegeri, Cristian Preda a spus: "Oprescu a profitat de pe urma faptului că nu a existat cineva care să-i dea replica în Bucureşti".

Europarlamentarul Preda nu contestă faptul că actualul primar general "a făcut lucruri bune, nimeni nu spune altceva, a şi terminat unele din lucrările începute de foştii primari, Băsescu şi Videanu", dar "nu a avut un adversar ori, în democraţie, există şi competiţie politică. Nu e cazul să facem ce au făcut PSD şi PNL, respectiv să nu punem un contracandidat. Este anormal", a mai spus Preda.

În pofida faptului că desemnarea unui contracandidat pentru Sorin Oprescu era oportun a se realiza ”mai demult”, Cristian Preda susţine ideea unui "candidat coerent" şi a adăugat că, în opinia sa, există resurse în partid pentru găsirea unei persoane.

"Sunt mai mulţi care stau bine", a declarat democrat-liberalul, precizând că, în prezent, se caută în PDL cel mai bun candidat.

Citește și:

Traian Băsescu: Salariile puteau crește de la 1 ianuarie, 2012

Băsescu: Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilință a vieţii mele. Ce jigniri a adus preşedintele de-a lungul timpului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel