Data publicării:

Cristian Preda: Corina Crețu, fără experiență în Politica Regională și cred...

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Corina Crețu nu este pregătită să facă față funcției de comisar european pentru Politica Regională, iar aparatul birocratic de la Bruxelles o va înghiți pur și simplu, a apreciat, vineri, la RFI, europarlamentarul PMP, Cristian Preda.

"Nu cred că doamna Creţu este pregătită pentru acest post. Ea putea să facă în condiţii bune, sunt convins, portofoliul de Ajutor Umanitar, fiind că ăsta era domeniul în care a şi lucrat în ultimii ani. Din păcate, portofoliul de Ajutor Umanitar a fost denigrat în ţară, fără nici un fel de fundament. Ajutorul Umanitar este unul dintre lucrurile pe care europenii în ansamblul lor, cei 500 de milioane care compun Uniunea, îl apreciază foarte mult, e unul din lucrurile considerate foarte preţioase de către europeni şi în mod stupid, ăsta a fost denigrat. Corina Creţu s-ar fi descurcat în domeniul ăsta, pentru că a fost vicepreşedinte în Comisia de Dezvoltare şi în Comisia de Dezvoltare s-a lucrat în domeniul ăsta, al ajutorului umanitar. N-are însă nici o experienţă în Politica Regională şi cred că va fi pur şi simplu înghiţită de aparatul birocratic, de tehnocraţii de acolo", a declarat Cristian Preda.

De asemenea, europaralemntarul PMP consideră că apelul premierului Victor Ponta faţă de popularii români din PE pentru a o susţine pe Creţu este "inutil, un gest pur şi simplu fără fundament", întrucât în comisia care o va audia pe aceasta sunt doar membri PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel