Cristian Preda, apel la moderație către „amicii” Ungureanu și Neamțu
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi atenționează pe ”amicii” Mihai Răzvan Ungureanu și Mihail Neamțu că USL este o ”mașinărie care nu poate fi oprită prin eforturi individuale” și le transmite celor doi rugămintea de a fi "reţinuţi în declaraţii şi moderaţi în decizii", câtă vreme au loc negocierile pentru realizarea Alianţei România Dreaptă (ARD).
”Îi rog pe amicii MRU și Neamțu să fie reținuți în declarații și moderați în decizii, câtă vreme au loc negocierile pentru realizarea Alianței România Dreaptă”, a scris Cristian Preda, luni, pe blogul său, susținând, în continuare, că ”PDL a încurajat şi va continua să încurajeze realizarea unui pol politic care să se adreseze alegătorilor de centru şi de dreapta”.
În susținerea demersului său către cei doi, Cristian Preda amintește de faptul că "USL e o maşinărie care nu va putea fi oprită prin eforturi individuale”, transmițându-le, atât lui Mihai Răzvan Ungureanu, cât și lui Mihail Neamțu, că ”Societatea aşteaptă în acest moment să afle cum anume putem asigura o guvernare mai bună decât cea controlată de V.Ponta şi C.Antonescu. Până când acest răspuns nu e elaborat şi difuzat, tot ceea ce transmitem cetăţenilor români e privit - pe bună dreptate - ca marginal sau inutil", a conchis prim-vicepreşedintele PDL.
Demersul către moderație al lui Cristian Preda survine după ce reprezentanţii Partidului Noua Republică (PNR) i-a acuzat pe cei ai Forţei Civice că cer ieşirea partidului din negocierile din cadrul ARD, PNR apreciind că "MRU devine din ce în ce mai mult o dezamăgire pentru electoratul de dreapta, care aşteaptă cu adevărat o schimbare din temelii".
Totodată, Mihail Neamțu, președintele PNR a criticat acceptarea în Forța Civică a unor persoane din ”liga cinică a traseiștilor”, sub presiunea timpului, fapt ce nu va rămâne nesancționat de electoratul inteligent al dreptei.
"Liga cinică a traseiştilor nu entuziasmează pe nimeni. Electoratul dreptei e inteligent şi nu poate fi păcălit. El vrea figuri noi care întrupează valori şi propun politici concrete de relansare economică. Va fi un fost ministru PSD al Sănătăţii de acord cu introducerea standardelor de procedură, de cost şi de calitate propuse de Noua Republică? Exclus. Domnul Ungureanu este o personalitate în care milioane de români şi-au pus speranţa. Echipa lui MRU trebuia să fie la fel de credibilă ca şi liderul. Este? Sub presiunea timpului, MRU a fost obligat să accepte soluţii neinspirate. Păcat. Timpurile excepţionale impun pesemne măsuri excepţionale", a arătat liderul Partidului Noua Republică, revoltat și deprimat de faptul că oameni care, în 2009, îl plimbau pe Mircea Geoană la casa lui Sorin Ovidiu Vîntu vor să reprezinte suflul nou al dreptei.
Mihai Răzvan Ungureanu a devenit, vineri, preşedinte al partidului Forţa Civică, celeleate funcții din partid revenind următorilor: Adrian Iuraşcu - prim-vicepreşedinte, Ştefan Pirpiliu - secretar general, Ion Bazac, Dan Liga, Doru Mărieş, Dan Cristian Popescu, Marian Săniuţă, Gabriel Biriş, Florin Bolchiş, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Daniel Ionaşcu, Ioan Mircea Hâncu, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu - vicepreşedinţi, Gheorghe Moisescu şi Valentin Suvar - secretari generali adjuncţi, Despina Munteanu şi Denis Soare - secretari executivi, Sorin Pârcălabu - trezorier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News