Cristian Diaconescu, candidat independent la prezidențiale: "Voi strânge singur semnături"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
cristian diaconescu
cristian diaconescu
Cristian Diaconescu, contestat de unii lideri PMP din teritoriu, spune că "lucrurile trebuie tranşate cât se poate de repede în favoarea tuturor" şi precizează că va susţine luni o conferinţă de presă pe această temă.

VEZI ȘI: SCRISOARE deschisă pentru Ponta: "ARĂTAȚI CĂ VĂ PASĂ"

Într-un interviu acordat pentru RFI, Cristian Diaconescu a dat de înțeles că vrea să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale chiar și drept candidat independent.

"Eu, astăzi, când noi discutăm (ora 9.20), am fost desemnat de Congresul Partidului Mişcarea Populară ca fiind candidat la Preşedinţie. Este un angajament pe care mi l-am luat şi în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu şi mai ales în relaţia cu societatea românească şi aşa cum am spus, îmi voi duce mesajul până la capăt şi acest angajament îl voi respecta. Consider esenţial ca cineva care are o pregătire specifică pentru exercitarea postului de preşedinte din prima zi de mandat să poată să explice, să prezinte acest lucru societăţii şi evident, să fie votat în consecinţă", scrie RFI.

El spune că a aflat de la televizor de nemulţumirile unor colegi din teritoriu: "Legat de o serie de aspecte menţionate de o serie de colegi din teritoriu, eu am aflat de la televizor. Dar nu reacţionez, pentru că nu este normal într-un partid politic să ai o astfel de atitudine, mai ales într-o campanie electorală. S-au spus şi lucruri neadevărate şi am cerut Partidului Mişcarea Populară să sancţioneze sau să limiteze o astfel de exprimare. Pentru oricine are experienţă într-un partid fiind o problemă extrem de delicată. Dar situaţia a continuat. Tocmai de aceea lucrurile trebuie tranşate cât se poate de repede în favoarea tuturor".

Unii membri PMP au spus că semnăturile necesare candidaturii lui Diaconescu se strâng într-un ritm nesatisfăcător. Cum răspunde fostul consilier prezidenţial: "Am să-mi strâng singur semnăturile".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel