Cristian Chivu şi-a vândut vila din Corbeanca. Cine este cumpărătorul
Cristian Chivu a vândut cu 7 milioane de euro vila din Corbeanca, pe care o achiziționase în urmă cu 8 ani, în octombrie 2012, cu 6 milioane de euro.
Cumpărătorul este Ștefan Vuza, 49 de ani, patronul ChimComplex Borzești care a achiziționat în 2018 Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, acesta plătind 7 milioane de euro pentru vila lui Cristi Chivu. Conform Forbes România, averea lui Ştefan Vuza în 2019 era de 113 milioane de euro.
Proprietatea are o suprafață utilă de peste 1.000 de metri pătrați și deține o mulțime de spații de recreere: un cinematograf, o sală de spectacole, un centru de fitness, o sală de biliard, una de bowling, o piscină interioară, una exterioară și o zonă de spa. Vila familiei Chivu mai are 5 dormitoare, 7 băi, 3 garaje, dar și un ponton!
Cristi Chivu, cu o avere de 22 de milioane de euro, este acum antrenor la o grupă de juniori a lui Inter şi s-a stabilit cu familia la Milano, potrivit rpmaniatv.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News