Trebuie subliniat însă un lucru. S-a ajuns aici și pentru că PNL a avut atitudinea firească și corectă. După ce Compania Municipală Energetica a fost declarată ilegală de către Curtea de Apel, PNL a respins propunerea administrației PSD-Firea de a încălca hotărârea Instanței și a de a vota, din nou, pentru Compania Municipală Energetica, precizează Cristian Bușoi.
PNL nu duce războaie pentru paternitatea ideilor bune. Considerăm că atât timp cât susținem o soluție bună, aceasta este bine să fie transpusă în practică, iar PNL așteaptă să fie aplicată corect. O nouă companie trebuie să aibă management profesionist, conform Ordonanței 109/2011, privind guvernanța corporatistă. PNL va urmări îndeplinirea acestei condiții, pentru că știm că administrația Firea este expertă în a face lucrurile pe jumătate.
Această companie nouă, un RADET2 (Termoenergetica, după cum a susținut PNL), poate atrage fonduri europene pentru investiția în modernizarea rețelei și este singura soluție viabilă pentru buna funcționare a sistemului de termoficare din Capitală.
Este ceea ce PNL a spus și în preajma alegerilor din 2016 și ceea ce tot PNL a susținut, consecvent, în toți acești ani în care administrația PSD-Firea a luat decizie greșită, după decizie greșită: a băgat RADET în insolvență, a blocat posibilitatea investițiilor pe fonduri europene, a înființat Compania Energetica, anulată de Curtea de Apel.
Bucureștenii au putut vedea concret, în această iarnă, când au înghețat în case, deși plătiseră pentru căldură și apa caldă, ce înseamnă decizii administrative greșite. Este nevoie de regândirea modului în care administrația acționează în privința sistemului de termoficare. Iar PNL a venit cu cea mai potrivită soluție, conchide Cristian Bușoi.
Vezi si: PSD, către PNL: Să înceteze IMEDIAT! Se scuză anticipat pentru eșec
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă