Data actualizării:
Data publicării:

CRIMĂ la Timișoara. Un bărbat a fost înjunghiat la Gara de Nord. Ucigașul umblă liber pe străzi

Autor: Alexandra Cheroiu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un bărbat a fost ucis noaptea trecută, în jurul orei 4.00, la Gara de Nord din Timișoara, în vecinătatea unei terase.

Omul a fost găsit fără suflare, într-o baltă de sânge, de un trecător care a dat alarma, în apropiere de linia de la care pleacă trenurile de Resița, anunță Opinia Timișoarei.

La fața locului, au venit politiștii de la Transporturi Feroviare și ambulanța. Cercetările sunt îngreunate de faptul că victima nu avea asupra sa niciun act de identitate. Criminaliștii prelevează probe și încearcă să descopere indicii care să-i ducă pe urmele agresorului.

Cei care lucrau la barul din apropiere au spus că nu au avut niciun client și nu au auzit niciun scandal. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a unei altercații și a jafului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel