Crețu: Copiii europeni, afectați de sărăcie, sunt victimele guvernelor de dreapta
Europarlamentarul Corina Crețu critică lipsa de preocupare a guvernelor europene de dreapta pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și ineficiența angajamentelor Comisiei Europene în această direcție. Europarlamentarul a primit răspunsul Executivului comunitar la interpelarea prin care a atras atenția că unul din doi copii români este amenințat de sărăcie, cerând măsuri coordonate la nivel european pentru combaterea sărăciei, în special în rândul copiilor.
”Este revoltător faptul că abia după ani de înrăutățire - pe fondul crizei economice - a nivelului de trai al cetățenilor europeni, în special în rândul copiilor, Comisia Europeană intenționează să prezinte o recomandare privind sărăcia în rândul copiilor, pentru a sprijini eforturile statelor membre. Din păcate, birocrația europeană este incapabilă să țină pasul cu provocările la adresa vieții cetățenilor UE. Cei mai nevoiași dintre concetățenii noștri au nevoie de sprijin concret, nu de manifestări cu caracter simbolic, și acestea venite cu întârziere”, se arată într-un comunicat primit la redacție.
”Criza economică a mărit decalajele sociale și a amplificat nemulțumirea cetățenilor europeni. În vreme ce unii favorizați ai sorții moștenesc averi tot mai mari, tot mai mulți copii europeni sunt victime ale transmiterii sărăciei de la o generație la alta. Politicile cinice ale dreptei europene, care domină Comisia Europeană și guvernele statelor membre, nu consideră protecția socială drept prioritate, în dispretul Strategiei „Europa 2020” pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”, a criticat ea.
Vicepreședintele PSD a atras atenția, în întrebarea cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei Europene, asupra faptului că, în rândul copiilor, ponderea celor ameninţaţi de sărăcie a fost mai mare decât în cazul adulţilor, ajungând la 27% ca medie europeană şi la 48,7% în România - procent record în Uniunea Europeană, în condiţiile în care în celelalte state membre variază între 15% în Slovenia şi ţările scandinave şi 44,6% în Bulgaria. Principalii factori determinanţi ai sărăciei în rândul minorilor, potrivit Eurostat, sunt situaţia locurilor de muncă ale părinţilor, compoziţia şi starea generală a familiilor şi eficienţa intervenţiei guvernamentale prin ajutoarele şi serviciile sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News