Crețu a sesizat CE: Românii, victime ale exploatării angajatorilor din UE
Europarlamentarul PSD Corina Crețu a interpelat Comisia Europeană cu privire la exploatarea lucrătorilor români de către angajatori din alte state membre ale Uniunii Europene, solicitând instituției europene modificarea cadrului legislativ, pentru a se evita discriminarea pe criteriul naționalității, potrivit unui comunicat de presă.
"Numeroși cetățeni români se confruntă cu abuzuri din partea unor angajatori din alte țări membre, care-i obligă să accepte să lucreze fără contract de muncă și fără respectarea unor drepturi, precum plata orelor suplimentare", a declarat Corina Crețu, referindu-se la cazul, dezvăluit recent, al zecilor de angajați români exploatați în industria cărnii din Belgia.
Vicepreședintele socialist a solicitat Comisiei să inițieze un cadru legislativ constrângător, în condițiile în care actuala legislație a UE privind libera circulație a lucrătorilor este încălcată sistematic.
În interpelarea adresată CE de către europarlamentarul PSD, se precizează: "Articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Regulamentul nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii interzic discriminarea pe criteriul naționalității, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Acest cadru trebuie completat cu măsuri de sprijin a lucrătorilor, pentru a-și exercita drepturile și pentru a se apăra dacă sunt supuși abuzurilor profesionale din partea unui angajator privat din alt stat membru".
În susținerea demersului său, Corina Crețu a atras atenția asupra abuzurilor "revoltătoare" la care sunt supuși cetățenii din estul Europei în unele state membre UE, dezvăluite, tot mai des, de presa europeană. "Săptămâna trecută, a atras atenția situația precară a zeci de români, care lucrează în Bruxelles, în industria cărnii, majoritatea fără contract de muncă și fără plata orelor suplimentare. Este, de asemenea, cazul românilor ținuți în condiții de sclavie, pentru a presta servicii de curățenie în Danemarca. Peste 20 de persoane au fost obligate, in regiunea Zealand, sa munceasca program prelungit fara a le fi plătite salariile. În Marea Britanie, BBC a dezvăluit, recent, relele tratamente la care sunt supuși românii care lucrează în sectorul hotelier. Imigranții angajați ca persoane fizice autorizate sunt plătiți de trei ori mai puțin față de venitul minim din Marea Britanie, nefiind respectate condițiile de muncă și salarizare promise inițial", a mai arătat europarlamentarul PSD.
Totodată, Corina Cretu "a atras atenția Comisiei asupra faptului că menținerea restricțiilor pentru accesul românilor pe piața muncii din nouă state membre determină un statut vulnerabil, care favorizează tratamentul discriminatoriu și abuzurile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News