”Problemele sistemului de pensii sunt multiple: românii care sunt plecaţi în afara ţării şi nu contribuie în sistem cu contribuţii sociale, procesul de îmbătrânire a populaţiei. Sunt factori care afectează statele într-o măsură mai mică sau mai mare. Pe noi, în particular, fenomenul acesta de migraţie ne afectează deoarece baza din care ne acumulăm fondurile de pensii devine din ce în ce mai mică. Trebuie să vedem dincolo de limită. Dacă ne dorim să plătim în continuare pensii decente pentru un număr mare de pensionari va trebui să acceptăm, că la un moment dat, probabil nu într-un viitor îndepărtat, taxele vor creşte, dacă nu se găsesc alte soluţii", a subliniat Alexandra Smedoiu, la un eveniment de specialitate.
”Semnal de alarmă”
Vicele CFA a mai spus că: ”Asta dorim să facem prin campania despre pensii pe care am lansat-o anul trecut. Ea se numeşte 'Generaţia I'. Pe lângă nişte mesaje care ţin de educaţie financiară, educaţie în familie, responsabilitate personală, inclusiv cu studii din practicile altor state care sunt mai dezvoltate, cu statistici, vrem să aducem aceste cifre în atenţia publicului şi vrem să fim conştienţi să îi punem pe politicieni să lucreze în favoarea noastră, şi nu în defavoarea noastră, uitându-se pe un termen foarte scurt. Chiar şi propriei mele mame încerc să îi explic că noi cu toţii ne dorim un sistem de pensii echitabil, realist, sustenabil, să permită un trai decent pentru toată lumea. Pe de altă parte, pentru că suntem nişte oameni ai cifrelor, nu putem să nu vedem dincolo de aceste obiective sociale şi altruiste. Este de datoria noastră să tragem un semnal de alarmă atunci când vedem că ceva nu este în regulă”.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european