Data publicării:

Crește numărul celor decedați în inundațiile din Germania. Peste o sută de persoane sunt în continuare dispărute

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook MeteoPlus
Facebook MeteoPlus

O sută optzeci de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile care au afectat vestul Germaniei în zilele de 14 şi 15 iulie, iar în jur de 150 sunt în continuare date dispărute sau nu au putut fi contactate, conform celui mai recent bilanţ comunicat de autorităţi, transmite sâmbătă AFP.

Precedentul bilanţ anunţa 177 de decedaţi. Serviciile meteo germane au chemat la vigilenţă dat fiind că pentru acest weekend sunt prognozate din nou ploi în vestul ţării, transmite Agerpres.

Landul Renania-Palatinat, cel mai afectat de violentele intemperii care au devastat mai multe localităţi, numără 132 de morţi, 766 de răniţi şi 149 de dispăruţi, conform poliţiei din Koblenz.

'Cu toate acestea, nu credem că numărul final al deceselor va creşte cu cel al dispăruţilor', a precizat într-o conferinţă de presă ministrul de interne al landului, Roger Lewentz, potrivit căruia pe lista celor căutaţi s-ar putea afla persoane plecate în vacanţă.

Autorităţile efectuează căutări cu ajutorul elicopterelor şi al câinilor poliţişti, mai ales în locurile unde s-au acumulat cantităţi masive de lemne aduse de viituri.

'Nu am cum să ştiu dacă îi vom putea găsi pe toţi cei decedaţi, dar nu ne vom opri', a dat asigurări ministrul Lewentz.

În landul învecinat Renania de Nord - Westfalia, 47 de persoane au murit în inundaţii, iar două sunt căutate de autorităţile din Koln.

Şi în Bavaria a murit o persoană în urma viiturilor.

Victimelor din Germania li se adaugă cele 36 din Belgia, astfel încât totalul celor decedaţi în acest episod meteo neobişnuit în Europa se ridică la 216.

Luxemburg, Ţările de Jos, apoi Austria câteva zile mai târziu au fost la rândul lor afectate de inundaţii, însă în aceste state nu au fost înregistrate victime.

Cele mai devastatoare inundaţii cu care s-a confruntat Germania în ultimii 60 de ani au creat munţii de gunoaie, de la frigidere şi până la maşini distruse, care s-au adunat pe marginea drumurilor şi la gropile de gunoi improvizate, iar curăţarea ar putea dura mai multe săptămâni în condiţiile în care autorităţile locale au cerut ajutorul voluntarilor. 

La o săptămână după inundaţii, o mare parte a gunoaielor a fost strâns în grămezi, astfel încât să se poate circula pe străzi, sau să se poată transporta spre gropi de gunoi improvizate.

Angela Merkel a vizitat zonele afectate de cele mai grave inundații din ultimul secol și s-a declarat șocată de pagubele, exprimându-și compasiunea pentru familiile celor decedați. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel