Crește numărul infecțiilor alimentare din Uniunea Europeană
Potrivit raportului elaborat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și de Centrul European pentru Monitorizarea Maladiilor (ECDC), numărul infecțiilor alimentare din Uniunea Europeană este în creștere.
În 2014 au fost confirmate 2.161 de cazuri de listerioză la oameni, cu 16% în plus față de anul anterior, continuând tendința ascendentă începută în 2008, scrie ziarul „Le Soir”.
Aceste infecții pot fi grave, mai ales la persoanele în vârstă și la cele cu imunitatea scăzută și au un grad de mortalitate mai mare decât alte boli de origine alimentară.
„Este îngrijorător că frecvența infecțiilor cu Campylobacter și Listeria continuă să crească în UE”, a afirmat Mike Catchpole, de la ECDC, insistând asupra 'importanței întăririi supravegherii' .
Campilobacterioza a rămas în continuare afecțiunea alimentară cel mai frecvent înregistrată în UE începând din 2005. În alimente, agentul care provoacă această infecție se găsește în special în carnea de pui, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News