Crampe la stomac. Care sunt cauzele apariției acestora și cum pot fi tratate
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Majoritatea oamenilor s-au confruntat, la un moment dat, cu crampe la stomac. Iată care sunt cauzele apariției acestora și cum pot fi tratate.

Crampele reprezintă acele dureri care fluctuează în intensitate, adică apar și dispar la anumite intervale de timp (minute sau ore). Cauzele acestora sunt numeroase, deoarece în abdomen se află mai multe organe (stomac, intestine, colon, ficat, bilă, pancreas), iar durerea poate proveni de la oricare dintre acestea. De asemenea, există și situații în care durerea ia naștere în organele învecinate stomacului (plămâni, rinichi, ovare, uter) și iradiază în zona abdominală, fiind adesea confundată cu durerea de stomac, scrie BZI.

Cauzele apariției crampelor la stomac

Crampele stomacale sau, mai bine spus, crampele abdominale, pot avea multiple cauze. Printre acestea se numără: toxiinfecție alimentară, balonare, indigestie, constipație sau diaree, intoleranță la gluten sau lactoză (de exemplu, boala celiacă), boli intestinale inflamatorii (de exemplu, boala Crohn), apendicită, gastroenterită, colecistită, ulcer gastric, boala de reflux gastroesofagian, arsuri gastrice, diverticulită, pietre la rinichi sau infecții ale tractului urinar, boala inflamatorie pelviană, hepatită, menstruație, endometrioză, o sarcină ectopică (în afara uterului), infecții ale ovarelor, infecții bacteriene, chisturi invazive, hernie hiatală, în cazuri rare, boli cardiovasculare, anevrism aortic abdominal, unele tipuri de cancer (de stomac, intestin sau pancreas) sau întindere musculară. În cazul copiilor, crampele abdominale pot indica o infecție urinară, constipație, reflux gastric.

Dacă durerea persistă mai mult de două zile, este cazul să mergi la medic. Primele semne care ar trebui să te îngrijoreze sunt următoarele: durerea începe să se accentueze, apar pierderi de greutate nemotivate, urinezi mai des sau mai rar decât de obicei, urinarea este dureroasă (în unele cazuri apare sânge în urină), diareea nu a trecut după 24 ore, apar dureri în piept, umăr, sau gât, vărsături cu sânge, febră, extenuare fără motiv, leșin, probleme respiratorii sau în cazuri rare, sângerări anale sau vaginale.

Tratamentul crampelor stomacale ușoare

În cazul în care te confrunți cu crampe stomacale ușoare, ar fi bine să încerci câteva remedii naturiste. Se prepară rapid și te scapă de durere numaidecât. Excelente sunt ceaiurile din plante medicinale și cărbunele activ cu aloe vera.

Ceai de mușețel

Muşeţelul este folosit de sute de ani în medicina tradiţională, pentru proprietăţile sale antiinflamatorii, antioxidante şi astringente. Consumat sub formă de ceai, mușețelul ameliorează rănile, ulcerul, eczemele, iritațiile și nu în ultimul rând crampele la stomac.

Se prepară foarte simplu: pune la fiert 200 de mililitri de apă și, în momentul în care dă în clocot, pune o linguriță de flori de mușețel. Lasă la infuzat 5-8 minute și bea ceaiul neîndulcit.

Ceai de mentă

Ceaiul de mentă poate avea efecte benefice în indigestie, diaree, greaţă, balonare şi simptomele sindromului de intestin iritabil. Mentolul – principalul ingredient activ al mentei – are un efect antispasmodic ce relaxează muşchii stomacali şi îmbunătăţeşte fluxul biliar.

Ceai de flori de salcâm

Salcâmul e un adevărat pansament natural în gastritele hiperacide. Infuzia sau decoctul de floare de salcâm combate colicile abdominale și esofagita de reflux. De asemenea, ceaiul din flori de salcâm are și proprietăți expectorante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel