Data publicării:
Cozmin Guşă îl face praf pe Victor Ponta: Va fi lăsat în offside. A făcut un joc de primadonă
Cozmin Guşă a avut mai multe declaraţii acide la adresa lui Victor Ponta şi a anunţat care este planul PSD după moţiunea de cenzură, astfel încât liderul Pro România să fie lăsat pe dinafară.
"Strategia PSD va fi să voteze guvernul PNL, astfel lăsându-l în offside pe Ponta şi pe alţii. Asta e circulara din partid. Vor vota un guvern PNL în minoritate", a spus Cozmin Guşă la Realitatea TV.
Guşă îl face praf pe Ponta
"În politica românească se aplică principiul libertatea câinelui este dată de lungimea lanțului". O altă rușine, fostul președinte al Tineretului Democrat, Victor Ponta, care astăzi, a făcut toate eforturile ca cei care l-au introdus în Parlamentul României prin vot pe listă. Aici se văd eforturile celor care umblă cu șantajul, iar Victor Ponta este evident un astfel de șantaj pentru că această energia a sa pentru nimic - pentru că ce-o să facă Ponta? - ok, a dat jos Guvernul Dăncilă, în regulă. Are vreo șansă el să intre în vreo combinație de majoritate parlamentară? Nicio șansă!
Klaus Iohannis nu-l vrea, Ludovic Orban nu-l vrea, el singur spune că vrea să facă o chestie împotriva firii, împotriva naturii, să facă majoritate cu PSD care nu-l vrea (la ora actuală peste 80% dintre PSD-iști nu-l vor). Deci a făcut un joc de primadonă să dea jos un guvern în perspectiva în care nu le oferă colegilor lui nicio oportunitate de a guverna", a mai spus Guşă la Realitatea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News