"Acum câteva luni, făcând o analiză, am spus că nici Orban şi nici Firea nu vor fi candidaţi finali. Nu mă gândeam la un asmenea final în cazul lui Orban, ci mă gândeam la calcule de campanie, bazinul electoral al PNL trebuia extins, la Firea, la magnitutdinea unei candidaturi, pentru că ea trebuie sa învingă în Bucuresti, electorat de dreapta, preponderent. Acum, să vorbim despre cazul Orban: era secretul lui Polichinelll că Orban nu a fost sprijinit în această campanie, şi mişcările dânsului, dovadă această discuţie despre care bănuiesc că există argumente din partea procurorilor DNA (n.-r discuţia cu omul de afaceri), l-au făcut sa acţioneze disperat şi dezorganizat, drept dovadă nu au auzit de consultanţi de campanie pe care să îi fi avut şi nici de o coagulare PNL în jurul dânsului, a spus Guşă.
Acesta a mai precizat că decizia lui Orban de a se retrage a fost foarte rapidă, probabil existând dovezi clare ale DNA, în acest sens: "Faptul că a ajuns în această situaţie este regretabil, să vedem cât de ilegal este, mi se pare foarte rapida decizia dânsului si doar pentru nişte promisiuni, pentru anumite discuţii, mi se pare prea puţin. Dar dacă există argumente şi dovezi, se poate explica plecarea precipitată a lui Ludovic Orban de la Primăria Capitalei. Situatia nou creată este una care creează un dezavantaj temporar pentru PNL. Ei se vor adresa lui Klaus Iohannis, care a fost preşedintele lor".
[citeste si]
Cozmin Guşă a mai explicat că PSD, ALDE, şi UNPR, adică majoritatea anti-DNA, se gândesc să înlocuiască pe Gabriela Firea cu Tăriceanu, pentru Primăria Generală: "Trebuie să spunem că în toate sursele media, citate inclusiv de Realitatea Tv, se spune că s-a creat o alianţă de stanga centru stânga, un fel de reinventare a USL, să schimbe candidatul pe Firea, cu un candidat care să ajungă şi pe partea dreaptă. sprijinit de PSD. Acest ar urma să fie fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. În paranteză, vorbim de coaliţia anti-DNA, ne dam seama ca această majoritate a votat mereu împotriva deciziilor DNA de arestare şi reţinere".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi